Friday , April 19 2024

Un șofer de 63 de ani, din Bosanci, prins băut, a fost imobilizat după ce s-a luat la harță cu polițiștii

Duminică după-amiază, la ora 17.47, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Suceava – Biroul Rutier și au fost sesizați prin 112 despre faptul că pe strada Parcului, în Suceava, un conducător auto, posibil sub influența băuturilor alcoolice, se deplasează sinuos. Echipajul s-a deplasat la locul indicat, unde a identificat autoturism marca Mercedes oprit în intersecția cu DC69 ( drumul de acces spre Cetatea de Scaun a Sucevei). S-a procedat la legitimarea persoanei, ocazie cu care aceasta a devenit agresivă verbal și s-a împotrivit măsurii legitimării, motiv pentru care a fost solicitat sprijin din partea celorlalte patrule aflate pe raza municipiului Suceava. După sosirea celorlalte patrule, s-a reușit imobilizarea persoanei, ocazie cu care s-a stabilit  identitatea acesteia, în persoana lui G. Constantin, de 63 de ani, din Bosanci.

Întrucât emana halenă alcoolică i s-a solicitat persoanei să se supună testării cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind de 0,85  mg/l alcool pur in aerul expirat. Având în vedere cele de mai sus, Galan Constantin a fost condus la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost prelevate două de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de îmbibație alcoolică în sânge. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”.

Vezi si

Aeroportul Sucevei s-a menținut pe locul 5 în primul trimestru al anului cu privire la numărul de pasageri

Finalul trimestrului 1 al acestui an a găsit aeroportul „Ştefan cel Mare” pe un loc …