Thursday , March 28 2024

Un scandalagiu a sărit cu un par la poliţiştii chemaţi de concubina acestuia

Un bărbat din Mălini şi-a bătut concubina şi a fugărit-o de acasă, rămânând singur cu copilul lor în vârstă de un an. Femeia a cerut sprijinul poliţiştilor, însă aceştia au fost nevoiţi să tragă un foc de avertisment pentru a-l potoli pe scandalagiul care a sărit cu un par la ei 

politie

In data de 7 iulie 2015, la ora 13.40, agenţii din cadrul Postului de Poliţie Mălini au primit o plângere din partea Mihaelei I., de 34 de ani, cum că Vasile Cristinaru, de 37 de ani, concubinul ei din satul Pâraie, comuna Mălini, a ameninţat-o atât pe ea cât şi pe fiul lor în vârstă de un an, a lovit-o cu pumnii şi a alungat-o din locuinţă, copilul rămânând singur cu agresorul.
Cum Vasile Cristinaru era cunoscut ca bolnav psihic periculos, la faţa locului s-a deplasat un echipaj format din doi poliţişti, fiind solicitat şi sprijinul altor forţe de poliţie. Din locuinţă se auzea plânsetul unui copil, iar cum poarta casei era deschisă, poliţiştii au intrat în curtea locuinţei, moment în care Vasile Cristinaru a ieşit din casă, fiind înarmat cu un par şi a devenit recalcitrant motiv pentru care unul dintre poliţişti l-a somat să renunţe la par. Deoarece agresorul nu s-a conformat, agentul de poliţie a tras un foc de armă în plan vertical, cu pistoul din dotare. Astfel, scandalagiul s-a potolit, a ieşit din curtea casei, a fost încătuşat şi transportat la Spitalul Municipal Fălticeni. Cristinaru a fost transportat la Spitalul municipal Fălticeni şi ulterior internat la Secţia psihiatrie Burdujeni. (C.Z.)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …