Friday , April 19 2024

Un pustan de 16 ani, plasat sub control judiciar a fost arestat după ce a continuat să fure

Un adolescent de 16 ani, autorul mai multor furturi și tâlhării, a fost arestat pentru că nu a respectat obligațiile controlului judiciar și a comis alte două furturi

Inculpatul Gheorghe D., de 16 ani, din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, este cercetarestat, catuse, Obiectiv-min

at de polițiști pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat și a unei infracțiuni de tâlhărie, pe numele său fiind dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Cum adolescentul a încălcat obligațiile impuse de instanță, prin neprezentarea la sediul postului de poliție în repetate rânduri, iar ulterior a mai săvârșit alte două fapte de furt calificat, în urma prezentării propunerii de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu cea de arestare preventivă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, Judecătoria Gura Humorului a emis mandat de arestare preventivă a inculpa­tului minor pentru o perioadă de 30 de zile, care va curge de la momentul încarcerării, după rămânerea definitivă a hotărârii. Având în vedere că inculpatul a atacat măsurile dispuse la instanța superioară, la 25 iulie 2018 această cerere a fost respinsă, astfel că a fost pus în executare mandatul de arestare, minorul fiind introdus în arestul IPJ Suceava. În acest caz, cercetările sunt continuate față de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și furt calificat. (D.Z.)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …