Thursday , February 9 2023

Un pacient al secției de Psihiatrie Burdujeni a murit în spital la 12 ore de la internare

Bărbatul în vârstă de 34 de ani este din Cornu Luncii și era cunoscut ca un împătimit consumator de băuturi alcoolice. El fusese internat vineri seară cu sevraj etanolic și a murit sâmbătă dimineațăspital

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Cornu Luncii, a murit după ce a intrat în sevraj etanolic. Totul s-a întâmplat sâmbătă dimi­neață, în jurul orelor 6.00, în timp ce bărbatul era internat la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Su­ceava. Acesta ajunsese la spitalul sucevean vineri după-amiază, după ce un vecin a sunat la 112 și a reclamat faptul că un bărbat, bolnav psihic, este agresiv. Un echipaj al Am­bulanței l-a preluat pe bărbatul de 34 de ani și l-a transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, dar după o ­eva­luare medicală, medicii fălti­ceneni au decis transferul acestuia către Spitalul Județean, unde a fost internat de vineri seara. Din păcate, pacientul a mai supraviețuit ­apro­ximativ 12 ore, iar sâmbătă dimi­neață i s-a făcut rău și a murit. In ciuda repetatelor mane­vre de resuscitare, cadrele medicale nu au mai putut face nimic și au declarat decesul ca urmare a unei insuficiențe cardio-respiratorii și a unui sindrom de sevraj etanolic.

Din declarațiile vecinilor a reieșit că bărbatul de 34 de ani era un împătimit consumator de băuturi alcoolice, iar cu aproximativ patru ani în urmă suferise o intervenție chirurgicală la plămâni. Oamenii legii așteaptă rezultatele necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului bărbatului de 34 de ani. (C.R.)

 

Vezi si

ISU Suceava: 10 incendii provocate de coșurile de fum necurățate sau neizolate în doar 24 de ore

Încă de la debutul sezonului rece, dar și pe toată perioada acestuia, Inspectoratul pentru Situații …