Un nou cămin pentru persoane vârstnice finanțat de Holzindustrie Schweighofer a fost deschis la Rădăuți

reportersite
11 octombrie 2017, 9:10

Caminul inaugurat ieri oferă condiții mai bune de trai pentru 40 de beneficiari. Clădirea modernă și luminoasă situată pe strada Frâncei are 20 de camere și include și spații pentru cabinete medicale, birouri, o bucătărie complet utilată, sală de mese, spălătorie și alte spații administrative . Holzindustrie Schweighofer a investit în acest proiect peste 733.000 de euro

Inaugurare camin Radauti 1 În semn de apreciere și recunoștință pentru tot ceea ce au făcut pentru dezvoltarea și bunăstarea noastră, a celor care ne bucurăm azi de munca și truda lor, compania Holzindustrie Schweighofer a investit, în Rădăuți, peste 733.000 euro în construcția unui nou cămin pentru persoane vârstnice.

Noua clădire a căminului a fost inaugurată marți, 10 octombrie. La eveniment, alături de beneficiari, au luat parte și reprezentanți din administrația publică și oameni de afaceri din mediu local.

După momentul de binecuvântare oficiat de Arhimandritul Iustin Dragomir, starețul Mănăstirii Bogdana din Rădăuți, împreună cu Pr. Aurel Iștoc, paroh al bisericii romano-catolice, Gerald Schweighofer, finanțatorul centrului, a tăiat panglica de inaugurare alături de primarul municipiului Rădăuți, Nistor Tătar, prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, și Directorul Direcției de Asistență Socială a Primăriei Rădăuți, Marinela Mironescu.

Clădirea modernă și luminoasă situată pe strada Frâncei are 20 de camere și include și spații pentru cabinete medicale, birouri, o bucătărie complet utilată, sală de mese, spălătorie și alte spații administrative. 40 de persoane vor beneficia de serviciile centrului și ale personalului specializat.Inaugurare camin Radauti 2

Prezent la eveniment, Gerald Schweighofer a explicat: „Ajutorarea persoanelor aflate în nevoie a fost dintotdeauna una dintre preocupările mele personale și astfel a devenit și o componentă principală a programului de responsabilitate socială derulat de Holzindustrie Schweighofer. Sunt bucuros că putem sprijini comunitatea din Rădăuți. Să oferim un sentiment de siguranță oamenilor, să știe că la bătrânețe există un loc unde pot fi îngrijiți atunci când nu mai au posibilitatea să o facă singuri, este măsura umanității noastre. Este o obligație morală și un angajament asumat.”

Holzindustrie Schweighofer a oferit pentru întreaga construcție, precum și utilarea bucătăriei și a spălătoriei, peste 733.000 euro. Din Austria, de la spitalele Wilheminenspital și Kardinal Schwarzenberg Klini­kum au fost aduse paturi și noptiere. Trans­portul echipamentelor până în Ro­mânia a fost asigurat pro-bono de către compania de logistică DB Schenker. Christian Rankl de la DB Schenker a precizat: „Suntem mândri să contribuim la acest proiect care va aduce sprijin și condiții de viață mai ușoare celor care au nevoie cel mai mult.”

Alături de Centrul Social „Maria Ward”, căminul pentru persoane vârstnice este un alt proiect de mare anvergu­ră fi­­nanțat în Rădăuți de către Holzin­dustrie Schweighofer. Pe lângă acestea, compania s-a implicat de-a lungul timpului în numeroase alte proiecte sociale, de educație, sănătate și mediu, sprijinind cu precădere comunitățile în care își desfășoară activitatea economică. În ultimii 7 ani au fost investiți în acest sens peste 5,7 milioane de euro.

Local, compania va asigura în acest sezon rece, pentru al doilea an la rând, încălzirea Spitalului de Boli Cronice din Siret și va oferi, pe durata anului universitar 2017-2018, burse de studiu în valoare de 8.000 lei fiecare pentru 6 studenți eminenți de la Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității ștefan cel Mare din Suceava. De asemenea, recent, Grupul Schweighofer a anunțat demararea programului de împădurire Pădurea de Mâine, ce vizează plantarea a 1 milion de puieți pe terenuri forestiere cu dificultăți de regenerare.

Grupul Schweighofer își are rădăcinile într-o afacere de familie cu peste 400 de ani de experiență și tradiție în prelucrarea lemnului. În prezent, Grupul este activ în primul rând în industria prelucrării lemnului, dar desfășoară activități și în silvicultură, producția de energie verde din biomasă și imobiliare. Divizia industrială a grupului Schweighofer operează trei fabrici de cherestea și două fabrici de panouri din lemn masiv în România și o fabrică în Germania. Grupul are un rol important în industria europeană de prelucrare a lemnului, angajând în prezent aproximativ 3.500 de angajați. Holzindustrie Schweighofer exportă produse cu valoare adăugată mare în peste 70 de țări din întreaga lume, informează un comunicat al companiei. (O.S.)