Thursday , May 16 2024

Un muncitor de 63 de ani a murit la Dolhasca, pe șantierul axialului Suceava – Iași

Vineri, în jurul orelor 11.00 – 11.20, B. Vasile, de 63 ani, din comuna Trușești, județul  Botoșani, angajat ca muncitor necalificat la SC AUTOTEHNOROM Suceava, în timp ce desfășura activități specifice pe raza orașului Dolhasca, pe șantierul axialului Suceava-Iași, respectiv de dirijare a traficului rutier, s-a dezechilibrat căzând cu capul de o porțiune betonată de pe marginea drumului județean 208 (intersecție numită generic la Ganu). La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj SMURD, s-au efectuat manevrele de resuscitare, dar a fost declarat decesul bărbatului de 63 de ani.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de  ucidere din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, fiind informat în acest sens și Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava în vederea luării măsurilor legale conform competențelor acestora.

Vezi si

Loc de joacă modernizat de firmele de salubrizare lângă biserica Sf. Andrei din Burdujeni

Firmele de salubrizare Diasil și Ritmic fac două noi locuri de joacă în Suceava, unul …