Un mort si doi raniti in urma unui accident produs pe E 85, la Pătrăuţi (FOTO)

reportersite
13 mai 2018, 16:36

O persoană a murit, iar alte două au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava pentru îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs duminica, in jurul orei 15, pe E85, la Pătrăuţi.

Potrivit ISU Suceava, în accident au fost implicate trei autoturisme. Toate victimele se aflau într-un autoturism Dacia Logan. La faţa locului au ajuns poliţişti rutieri, care au demarat cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat. Din primele informaţii, se pare că maşina Dacia Logan, care circula dinspre Siret, a fost lovită din spate de un autoturism Opel Corsa şi a apoi a fost lovită extrem de violent din lateral de un alt vehicul.
Pompierii militari ajunşi la faţa locului au încercat manevre de resuscitare a unei femei în vârstă de 82 de ani, fără succes, ca urmare constatându-se decesul. Celelalte doua persoane ranite au fost transportte la Spitalul Judetean Suceava.  Vom reveni cu amanunte