Tuesday , April 23 2024

Un Mercedes și o Toyota CHR furate din Italia, descoperite la o spălătorie din Siret

Vineri, 5 martie, în jurul orei 13.00, la ieșirea din orașul Siret spre Suceava,polițiștii de frontieră au identificat două autoturisme aflate în incinta  unei   spalatorii  auto.

Cele două mașini, împreună cu șoferii acestora, au fost conduse la sediul Sectorului PF Siret pentru verificări. Din primele cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că unul dintre autoturisme, marca Toyota CHR, era condus de V.M, în vârstă de 43 de ani, din județul Neamț. La verificări, polițiștii de frontieră au constatat că mașina figurează ca fiind semnalată furată din Italia, alertă emisă de autoritățile italiene în 04 martie a.c..
Cea de-a doua mașină, un Mercedes Benz B, era condusă de către E.V., în vârstă de 30 de ani, din județul Neamț. Și în acest caz, mașina s-a dovedit a fi în atenția autorităților fiind semnalată furată tot din Italia.
Mașinile, în valoare de aproximativ 86.500 de lei, respectiv 91.200 lei, au fost indisponibilizate la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.
In cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …