Wednesday , February 1 2023

Un individ cu permis fals prins gonind cu duba prin Suceava

Un individ cu permis de conducere fals a fost surprins de polițiști în timp ce gonea cu 75 km/h prin municipiul Suceava

politia rutiera

La data de 4 august 2018, la ora 09.19, polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Suceava, în timp ce acționau cu aparatul radar pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, au oprit pentru control autoutilitara Volkswagen Transporter, care circula dinspre Burdujeni spre Centru, cu viteza de 75 km/h. Şoferul, Cristi Galeș a fost verificat în baza de date constatându-se că acesta nu are permis de conducere. Acesta a precizat că are permis de conducere, după care a apelat la un coleg de serviciu, care i-a adus de la sediul societății SC Comtransport SA cartea de identitate provizorie și permisul de conducere. În urma examinării permisului de conducere prezentat la control, s-a constatat faptul că acesta este fals. Individul a fost dus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor și lămuririi tuturor aspectelor cu privire la obținerea permisului de conducere. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de „conducere fără permis” și „uzul de fals”. De asemenea, Cristi Galeș a fost amendat pentru depășirea limitei de viteză și nerespectarea obligației de a avea asupra sa documentele personale. (D.Z.)

 

Vezi si

Sindicaliști din învățământul sucevean vor protesta azi în fața Guvernului pentru salarii decente

Azi, începând cu ora 12.00, circa 1.000 de sindicaliști din sistemul de învățământ vor picheta …