Sunday , November 27 2022

Un individ a fost trimis în judecată pentru că a vândut CD-uri şi DVD-uri piratate

 politie rutiera

Gabriel Nicolai Părău a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru că în anul 2010 a produs mai multe CD-uri şi DVD-uri pirat, cu muzică şi filme, pe care le-a vândut către diverse persoane 

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava l-au trimis în judecată pe inculpatul Gabriel Nicolai Părău pentru săvârşirea infracţiunilor de realizarea, în scopul distribuirii comerciale, de mărfuri-pirat; oferirea, distribuirea, deţinerea ori depozitarea sau transportul de mărfuri-pirat, în scopul distribuirii comerciale; promovarea de mărfuri-pirat prin utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare, prin expunerea ori prezentarea către public a listelor sau a cataloagelor de produse ori prin orice alte asemenea mijloace şi reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă.
Procurorii suceveni au stabilit faptul că, în cursul anului 2010, inculpatul a realizat, în scopul distribuirii de cd-uri şi dvd-uri pirat, conţinând muzică şi filme, urmărind obţinerea direct sau indirect, a unui avantaj economic sau material. In cursul aceluiaşi ani, Părău a promovat cd-uri şi dvd-uri pirat prin utilizarea anunţurilor publicitare online. Tot în anul 2010, inculpatul a reprodus neautorizat pe sisteme de calcul, prin modalitatea instalării unor programe de calculator şi de asemenea, a reprodus neautorizat pe sisteme de calcul, prin modalitatea stocării, a unui alt program de calculator.
Dosarul cauzei a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Suceava. Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. (C.Z.)

Vezi si

Uniunea Națională a Barourilor din România a donat trei ambulanțe noi, complet utilate, către instituții spitalicești din Ucraina

La 25 noiembrie 2022, la sediul spitalului din localitatea Ciudei, Ucraina, a avut loc predarea …