Saturday , April 20 2024

Un humorean a fost reţinut după ce a furat burlanele de pe Biserica „Sfinţii Impăraţi Constantin şi Elena”

Un tânăr de 21 de ani a petrecut 24 de ore după gratii pentru că a smuls şi furat trei burlane din cupru de pe zidurile Bisericii „Sfinţii Impăraţi Constantin şi Elena” din Gura Humorului arestat

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Robert Suciu, de 21 de ani, din ora­şul Gura Humorului, pentru să­vârşirea infracţiunii de furt calificat. Acesta este acuzat că în cursul zilei de 20 martie a.c. şi în noaptea de 20 spre 21 martie 2018, împre­ună cu inculpatul minor L.O.M., a smuls şi furat de pe zidurile Bise­ricii „Sfinţii Impăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Gura Humorului trei burlane din cupru, cu diame­trul de 120 milimetri, valoarea totală a prejudiciului fiind de apro­ximativ 1.500 de lei.

Faţă de inculpatul Robert Su­ciu a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, începând cu data de 21 martie 2018, ora 15.30, iar prin ordonanţa procurorului de caz din data de 22 martie a.c. s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de inculpat, stabilindu-se mai multe obligaţii, printre care şi aceea de a nu depăşi limitele teritoriale ale oraşului Gura Humorului şi de a nu se apropia şi a nu lua legătura cu martorii din dosar.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. (D.Z.)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …