Tuesday , April 23 2024

Un elev și patru cadre didactice din județul Suceava au fost depistați cu coronavirus la începutul semestrului II

”La începutul semestrului II, erau pozitivi cu COVID doar un elev și patru cadre didactice. Deci aceștia erau depistați dinaintea reluării cursurilor în format fizic și fac acum orele online”, a informat șeful IȘJ Suceava, inspectorul școlar general Grigore Bocanci.

test, depistare, coronavirus, Obiectiv

Evidența cazurilor de infectare cu COVID în rândul elevilor și cadrelor didactice nu va mai fi raportată zilnic de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, pe motiv că aplicația folosită în acest moment nu permite extragerea informațiilor din sistem pe aceste categorii. Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a solicitat tuturor directorilor școlari să fie informat cu privire la apariția cazurilor noi în unitățile de învățământ din județ, după transmiterea acestor date către DSP. Cert este că situația raportată de directori la începutul semestrului II este una optimistă, în sensul că numărul cazurilor de COVID din sistemul de învățământ este foarte mic. Potrivit IȘJ Suceava, doar cinci cazuri au fost raportate, fiind vorba despre un elev și patru cadre didactice.

”La începutul semestrului II, erau pozitivi cu COVID doar un elev și patru cadre didactice. Deci aceștia erau depistați dinaintea reluării cursurilor în format fizic și fac acum orele online”, a informat șeful IȘJ Suceava, inspectorul școlar general Grigore Bocanci.

Amintim că peste 70% din elevii din județ au fost prezenți fizic la cursuri în această săptămână, iar restul au făcut lecțiile online. Doar 261 de elevi și 62 de cadre didactice au o motivație medicală pentru a desfășura cursurile online.

Conform ordinului comun ME și MS, elevii care prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2 vor fi conduși într-un spațiu izolat și vor fi contactați părinții. Doar elevii pentru care părinții au completat formularul de exprimare a consimțământului cu privire la acordul de recoltare a probelor de exudat nazofaringian în vederea testării vor putea fi testați, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale școlare. Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimțământul personal.
Cursurile în format fizic se suspendă, pentru o perioadă de 14 zile, la apariția unui caz confirmat de COVID într-o grupă de preșcolari sau o clasă primară, iar în cazul claselor de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal decizia suspendării se ia la apariția a două cazuri confirmate. La apariţia cazurilor în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ, care va informa DSP, care va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul unității de învățământ. (Oana NUȚU)

 

 

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …