Wednesday , October 5 2022

Un elev al Şcolii Gimnaziale nr. 8 din Suceava, diagnosticat cu meningită

Copilul în vâstă de nouă ani este internat la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean. Acesta este primul caz de meningită, din acest an u reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava au declarat focar de meningită în luna octombie a anului trecut, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 9, din cartierul Burdujeni, după ce au fost confirmate trei cazuri de îmbolnăvire la copii cu vârsta de cinci ani din cadrul grupelor mari 

Un copil în vârstă de nouă ani din municipiul Suceava a ajuns la Spitalul Județean, diagnosticat cu meningită. Băiatul este elev în clasa a II-a la Şcoala Gimnazială nr. 8. Pentru ca boala să nu se răspândească, reprezentnații Direcției de Sănătate Publică Suceava au solicitat  conducerii unității de învățământ, suspendarea cursurilor clasei din care face parte băiatul de nouă ani, colegii săi fiind timiși acasă, încă de ieri. Astfel, colegii săi nu vor veni la școală, în această săptămână, perioadă în care urmeasă să fie dezinfectată sala de clasă în care aceștia învață.

Acest caz de meningită este primul de anul acesta, reprezentanții DSP declarând focar la Grădinița cu Program Prelungit nr. 9, din cartierul Burdujeni, în luna octombrie, a anului trecut, după ce mai mulți preșcolari de la această unitate au ajuns la spital în stare gravă, fiind diagnosticați cu meningită acută virală.

Dezinfecția va fi făcută cu firme specializate, cu substanțe eficiente și auto­rizate de Ministerul Sănătății, sub su­pravegherea personalului medical din unitate. Cadrele didactice din învă­țământul primar și preșcolar le recomandă părinților să-și ducă copiii la medic la primele semne de boală și să nu-i ducă la școală sau la grădiniță, pentru a nu îmbolnăvi și alți copii, existând astfel riscul producerii unei epidemii. “Cursurile la această clasă au fost sistate, conform articolului patru din Regulamentul cadru de funcționare a unităților de învățământ care prevede că activitatea poate fi întreruptă, la nivelul unității de învățământ, la cererea directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității, cu aprobarea inspectorului școlar general”, a explicat inspectorul școlar Cezar Anuței, purtător de cuvânt în cadrul IŞJ Suceava.

Meningita reprezintă inflamarea meningelor, membranele care acoperă creierul și coloana vertebrală, și este cauzată frecvent de o bacterie sau un virus. Infecțiile apar mai des în rândul copiilor, adolescenților sau adulților tineri, însă riscul există și pentru persoanele vârstnice sau cele care au un sistem imunitar slăbit. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

TIR din Suceava, încărcat cu 24 de tone de vechituri și gunoaie din Suedia, oprit la intrarea în țară

Marți, 04 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, …