Friday , February 3 2023

Un camion cu lemne a rupt un cablu de alimentare cu energie electrică la Volovăț

La 26.03.2019, ora 11.08, O patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată marti, 26 martie, prin 112 că o autoutilitară încărcată cu bușteni a rupt cablul de alimentare cu energie electrică de la locuința unui localnic. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că în jurul orelor 10.15, Domnica V., de 68 de ani din Volovăț, în timp ce se afla la domiciliu, a realizat faptul că locuința sa nu mai era alimentată cu energie electrică, iar firele electrice din fața locuinței erau rupte.

Din verificările efectuate a rezultat că, la data de mai sus, în jurul orelor 10.15, o autoutilitară neidentificată ce transporta bușteni pe DJ 209 K a agățat și rupt firele electrice ce traversau drumul județean și alimentau cu energie electrică imobilul, cablul distrus fiind în lungime de ­apro­ximativ 12 m. Acest cablu aparține S.C. Delgaz Grid S.R.L., societate care a fost informată cu privire la avaria apărută, în ­ve­derea remedierii acesteia. Polițiștii urmează să vizioneze înregistrările camerelor video identificate în apropierea DJ 209 K, pentru a stabili eventualele autoutilitare care au transportat material lemnos în data de 26 martie. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere din culpă”. (O.S.)

Vezi si

“Pe urmele Domnișorului Țîprian”. CIPRIAN PORUMBESCU – 170 de ani de la naștere. Proiect educațional-concurs lansat de Muzeul Bucovinei

Muzeul Național al Bucovinei marchează Anul CIPRIAN PORUMBESCU printr-o serie de programe culturale dedicate marelui …