Tuesday , April 23 2024

Un bătrân de 86 de ani, orb, a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa din Horodniceni

Joi seara, în jurul orelor 20:00, F. Dumitru a observat o flacără prin geamul locuinței lui Florea Vasile, de 86 de ani, din Horodniceni. Bărbatul care a observat incendiul a încercat să intre în casa bătrânului, dar ușa era  încuiată pe interior, a spart ușa de acces în locuință, constatând faptul că incendiul se propaga în interiorul dormitorului și l-a găsit  Florea Vasile, nevăzător, căzut pe podeaua dormitorului.  Omul l-a scos pe Florea Vasile în curtea casei, a sunat imediat la 112, anunțând incendiul și faptul că bătrânul nu mai respiră și e posibil să fi murit.

La fața locului a sosit și un echipaj SMURD, care au efectuat manevre de resuscitare asupra numitului Florea Vasile, însă fără rezultat, constatând decesul acestuia.

Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni cu o autospecială, care au localizat și lichidat incendiul și au stabilit drept cauză de producere a incendiului coșul de fum amplasat necorespunzător față de materiale combustibile, în cauză neexistând pericol de propagare la alte imobile.

În urma incendiului  au ars aproximativ 40 mp din tavan și pereții dormitorului locuinței, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 4.000 lei, iar locuința nu era asigurată.

De asemenea, F. Dumitru, bărbatul care a observat incendiul, a suferit arsuri minore la nivelul membrelor superioare în momentul în care acesta l-a scos afară din locuință pe bătrân. Fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului, F. Dumitru a refuzat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

”Odată cu răcirea vremii, am început să ne confruntăm și cu incendiile specifice sezonului rece. De aceea, ca de fiecare dată, rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă într-un loc sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.

Recomandări ale pompierilor:

Coșuri pentru evacuarea fumului
– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;
– în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;
– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.

Sobe cu şi fără acumulare de căldură
– sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
– pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;
– focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;
– nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;
– evitaţi supraîncălzirea sobelor;
– nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.

Instalaţii electrice
– se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;
– se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;
– evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.

Instalaţii de încălzire
– aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără”;
– cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă;
– verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face numai cu emulsie din apă şi săpun; în niciun caz cu flacără deschisă;
– pentru încălzirea camerelor de locuit se vor utiliza numai aparate electrice omologate. (O.S.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …