Friday , June 14 2024

Un bătrân de 83 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu un ATV, la Falcău

Vineri după-amiază, Ș. Gheorghe, de 83 de ani, s-a deplasat cu un ATV la o casă de vară, pe care acesta o deținea pe raza satului Falcău, comuna Brodina, unde a efectuat unele lucrări și a consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 21.00, ulterior a plecat cu ATV-ul de la acel imobil spre domiciliul său din  Falcău.

După aproximativ o oră, bătrânul a fost găsit căzut, pe un teren proprietate privată, iar ATV-ul răsturnat peste el.

La fața locului a sosit un echipaj SMURD care a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă în jurul orei 22:55 a fost declarat decesul bărbatului de 83 de ani.

Terenul unde s-a produs evenimentul este proprietate privată a unor cetățeni din comuna Straja și nu este deschis circulației publice, astfel că acesta nu poate fi încadrat ca și evenimnent rutier. Primăria comunei Brodina urmează a ne comunica date exacte cu privire la locul producerii evenimentului.

Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracţiunii de „ucidere din culpă”. (O.S.)

Vezi si

USV, în primele 1.500 instituții de învățământ superior la nivel global, potrivit clasamentului Times Higher Education – Impact Rankings 2024

Clasamentul Times Higher Education (THE) – Impact Rankings, ediția 2024, poziționează Universitatea ”Ștefan cel Mare” …

error: