Friday , April 19 2024

Bărbat din Mălini, reținut după ce a bătut un tânăr într-o crâșmă și a tras două focuri de armă

Joi dimineață, la orele 08.30, polițiștii din Mălini, au fost sesizaţi  de către un tânăr de 22 ani cu privire la faptul că, în seara zilei precedente, în timp ce se afla într-un bar de pe raza satului Poiana Mărului, în jurul orelor 22.30, a avut un conflict cu un bărbat de 38 ani din Mălini care  l-a lovit.  Pentru a nu escalada conflictul, tânărul de 22 de ani s-a deplasat la locuința sa. Ulterior, în livada curții tânărului de 22 ani, ar fi venit bărbatul de 38 de ani având asupra sa o armă și executând două focuri în scopul intimidării tânărului.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uzul de armă fără drept.

La fața locului s-a deplasat și o echipă din cadrul I.P.J. Suceava – S.A.E.S.P. care, împreună cu polițiștii din Mălini au efectuat cercetarea locului faptei și au audiat persoana vătămată care nu a dorit să fie expertizată din punct de vedere medico-legal și nici nu dorește să depună plângere prealabilă pentru săvârșirea infracțiunii de „Lovire sau alte violențe”

În baza unui mandat de percheziţie domiciliară emis de Judecătoria Fălticeni, lucrători din cadrul S.A.E.S.P., sprijiniţi de luptători din cadrul I.P.J. Suceava – S.A.S. au efectuat vineri o precheziție la locuinţa bărbatului de 38 ani, situată în comuna Mălini, satul Văleni-Stânișoara, ocazie cu care nu fost identificate bunuri interzise la deținere sau care să intereseze cauza penală.

Față de suspectul de 38 de ani a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Vezi si

Performanță în prag de centenar la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. 27 de elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

”Anul acesta, în prag de centenar, mușatinii și-au depășit recordul la premiile obținute la fazele …