Sunday , September 8 2024

Un bărbat din Adâncata s-a împușcat în piept cu o armă artizanală din cauza problemelor financiare

Bărbatul de 35 de ani, din Adâncata, a introdus un cartuș într-o țeavă, pe care a fixat-o într-o menghină și cu ajutorul unui electrod de la aparatul de sudură a inițiat pulberea din cartuș.Bărbatul s-a așezat cu pieptul pe țeavă. Medicii suceveni l-au transferat la un spital din Iași. El a lăsat un bilet de adio familiei 

ambulanta-noaptea1

La data de 15 martie 2017, la ora 19.30, Sorin N., din comuna Adâncata, a anunțat prin 112 faptul că vecinul său Haralambie Ilarie, de 35 de ani, s-a împușcat în piept. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, formată din polițiști din cadrul SAESP, SIC și Criminalistic, care în urma cercetărilor făcute a stabilit că de circa două zile, Haralambie Ilarie a început să consume băuturi alcoolice, spunându-le membrilor familiei că se va sinucide.

In ziua de 15 martie a.c., în jurul orei 19.20, ­Ha­ralambie Ilarie a mers singur în atelierul improvizat din curtea casei, a introdus un cartuș cu diametrul în zona capsei de 12 mm (neinscripționat, având capsa de inițiere percutată, vizibil pe o lungime de 1,3 centimetri) într-o țeavă cu profil pătrat de 1,5 x 1,5 centimetri pe exterior, pe care a fixat-o într-o menghină. Haralambie Ilarie și-a proptit pieptul în capătul țevii, după care, folosindu-se de electrodul unui aparat de sudură artizanal, a inițiat pulberea din tubul cartușului, lovind cămașa cartușului. În urma inițierii pulberii, cartușul a fost percutat spre pieptul acestuia, provocându-i o plagă în zona toracelui anterior – superior stâng.

Haralambie Ilarie a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență Suceava, iar în urma investigațiilor medicii specialiști au considerat oportun transferul acestuia la un spital din Iași, întrucât glonțul se afla în cavitatea toracică, foarte aproape de inimă și vase de sânge vitale.

Cu ocazia investigării tehnico – științifice a locului faptei, a fost găsit un caiet tip matematică, format A5, pe care Haralambie Ilarie a scris un bilet de adio familiei și că a recurs la acest gest din cauza ­pro­­blemelor de ordin financiar. Totodată, au fost găsite trei tuburi cartuș cu capsele de inițiere percutate, de calibre diferite – unul fiind asemănător cu cel depistat în țeavă, fără a se cunoaște proveniența acestora. Cercetările sunt continuate de polițiștii SAESP sub aspectul comiterii infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor” și „vătămare corporală din culpă”. (D.Z.)

 

 

 

Vezi si

Două fetițe, una de 12 ani și alta de 14 ani, rănite ușor după ce două autobuze TPL s-au ciocnit

Un incident rutier a avut loc pe 7 septembrie 2024, în jurul orei 16:00, în …