Thursday , April 25 2024

Un bărbat de 66 de ani a murit după ce a căzut pe gheață și s-a lovit la cap

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din comuna Pârteștii de Jos, a murit după o săptămână de spitalizare, după ce s-a lovit puternic la cap. Se pare că bărbatul a alunecat pe gheață în curtea locuinței sale, în ziua de 5 decembrie, fiind găsit de către fiul său. Acesta a sunat la 112, iar un echipaj al Ambulanței l-a preluat și l-a transportat la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean, unde a fost internat pentru investigații și tratament de specialitate. În ciuda eforturilor medicilor suceveni de a-i salva viața, bărbatul a murit pe data de 12 decembrie. Oamenii legii au început o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat și așteaptă rezultatele necropsiei pentru a vedea exact care a fost cauza decesului. (C.R.)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …