Wednesday , April 24 2024

Un bărbat de 66 de ani a încercat să se sinucidă pentru că nu a putut să treacă peste moartea soției

Un bărbat în vârstă de 66 de ani din municipiul Suceava a ajuns marți în stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava, după ce a înghițit un pumn de medicamente. Se pare că bărbatul suferă de depresie de când și-a pierdut soția și a încercat în mai multe rânduri să-și încheie socotelile cu viața. Acesta a fost găsit mai mult mort decât viu de un vecin, ușa apartamentului fiind deschisă. Un echipaj al Ambulanței l-a preluat și l-a transferat la unitatea spita­licească suceveană. După o examinare a me­di­­cilor urgentiști, pacientul a fost diagnosticat cu intoxicație medicamentoasă voluntară și le-a povestit medicilor că a înghițit 15 pastile de Egilok. Bărbatul a fost transferat la secția de Psihiatrie din cadrul unității spitalicești sucevene pentru investigații și tratament de specialitate. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut totul. (C.R.)

 

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …