Alte stiri
Cosmin Matei, fotbalistul Sepsi, depistat pozitiv la testul antidoping după meciul cu U Craiova
acum 8 hours
Șofer de 45 de ani găsit în stop cardio-respirator într-un camion ieșit în decor, la Dorna Candrenilor (FOTO)
acum 9 hours
Pacientul a fost internat în secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean
Un bărbat în vârstă de 54 de ani din Moldova Sulița a ajuns marți seară în stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean, după ce a căzut de la o înălțime de peste trei metri. Se pare că bărbatul se afla pe un garaj iar la un moment dat s-a dezechilibrat și a căzut în gol. Un echipaj al Ambulanței l-a prelaut și l-a transportat la unitatea spitaliceaacă, unde după o evaluare a stării de sănătate, a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și fractură de coloană. ”La UPU a ajuns un pacient de 54 de ani care a căzut de la înălțime, aproximativ trei metri, de pe un garaj. Este stabil hemodinamic și respirator dar prezintă traumatism cranio-cerebral și fractură la nivelul certebrei C7. A rămas internat pe secția de Neurochirurgie”, a explicat medicul urgentist Dan Teodorovici, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean Suceava. (Cristina RUȘTI)
În perioada 11 – 15 martie 2024, Garda Forestieră Suceava a fost efectuat un control …