Thursday , April 25 2024

Un bărbat de 42 de ani din comuna Satu Mare a murit electrocutat în timp ce lucra la un garaj

Joi, 1 iunie 2023,  în jurul orelor 17.00, S. Vasile, de 42 ani, din comuna Satu Mare, a efectuat niște  lucrări  de tencuială interioară la un garaj.

În jurul orelor 20.30, soția bărbatului, observând că soțul nu răspunde la telefon, s-a deplasat la anexa unde acesta efectua lucrări de construcții, găsindu-l inconștient,  căzut la sol, iar în momentul în care a încercat să-l atingă s-a electrocutat.

Femeia a rugat un vecin să apeleze SNUAU 112, pentru a solicita prezența unui echipaj medical la fața locului.

Cu ocazia examinării sumare a cadavrului, nu au fost identificate urme vizibile de violență.  Cadavrul  lui Ș. Vasile prezenta plăgi arse pe membrele superioare și abdomen, în urma electrocutării.

În urma manevrelor de resuscitare, decesul bărbatului a fost declarat în jurul orelor 20.55, de către lucrătorii SAJ Suceava.

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la infracțiunea de „ucidere din culpă”.

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …