Tuesday , September 10 2024

Un bărbat care mergea să monteze o cruce pe un vârf de munte la Vatra Moldoviței a murit strivit sub tractorul pe care-l conducea 

Un bărbat din comuna Vatra Moldoviței a fost găsit fără viață sub tractor în urma unui accident tragic petrecut marți. Incidentul a fost raportat la 112 la ora 00:20 de către Ionuț-Daniel S, care l-a descoperit pe socrul său, Adrian Bodnărescu, în stare de inconștiență, prins sub un tractor.

Echipa de intervenție a Secției 14 Poliție Rurală Vama s-a deplasat rapid la fața locului, unde a constatat că locul accidentului era greu accesibil, fiind necesară parcurgerea unui drum forestier de aproximativ 5 km din satul Vatra Moldoviței.

Conform informațiilor obținute, Bodnărescu a ieșit cu tractorul său, înregistrat cu numărul Vatra Moldoviței 20, pentru a monta o cruce din beton pe un teren denumit popular „Vârful Arșiței”. La aproximativ ora 11:00, în timp ce încerca să urce o pantă abruptă, a pierdut controlul vehiculului, acesta răsturnându-se pe o distanță de circa 25 de metri și lăsându-l încarcerat sub cabina utilajului.

Pentru ce nu a mai răspuns la telefon, în jurul orei 20:30, Ionuț-Daniel S. a pornit în căutarea sa, reușind să-l găsească în jurul orei 00:10, blocat sub tractor.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpulung Moldovenesc, alături de pompierii voluntari de la SVSU Vatra Moldoviței și SVSU Frumosu, care au realizat operațiunea de extragere a bărbatului din cabină.

Din păcate, echipajul medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava a constatat decesul lui Adrian Bodnărescu.

Poliția a deschis un dosar penal pentru „ucidere din culpă”. (O.S.)

Vezi si

 Peste 300 de polițiști au participat la ceremoniile de deschidere a anului școlar organizate în județul Suceava

Polițiștii suceveni au transmis că activitățile de debut ale anului școlar 2024-2025 s-au desfășurat fără …

error: