Sunday , May 12 2024

Un bărbat a rămas fără 2.000 de lei, în timp ce lua masa la bufetul unui service auto

bani

Banii i-au fost sustraşi de o femeie care s-a pus la masă cu el. Aceasta a profitat de neatenţia bărbatului şi i-a luat din buzunarul de la piept 2.000 de lei

 
Luni, 21 octombrie, ora 12.00, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de Vasile C., de 41 de ani, din comuna Horodniceni, cu privire la faptul că în data de 18 octombrie 2013, i-au fost furaţi din buzunar 2.000 de lei. Din cercetările poliţiştilor a reieşit că în seara zilei de 18 octombrie 2013, în jurul orei 18.00, reclamantul fiind pe raza municipiului Suceava, a intrat într-un bufet din curtea unei service auto, pentru a servi masa, timp în care în local a intrat o femeie ce era însoţită de un bărbat, care, după ce au comandat de mâncare s-au aşezat la aceeaşi masă. In momentul când reclamantul a dorit să achite consumaţia, femeia a observat locul de unde a scos banii, iar la scurt timp profitând de neatenţia lui, i-a băgat mâna în buzunarul de la piept al cămăşii, furându-i suma de 2.000 de lei. Poliţiştii au dispus măsuri pentru prinderea autorilor şi recuperarea prejudiciului. (C.Z.)

Vezi si

Incendiu la acoperișul unei anexe a stadionului din Siret

Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, un incendiu a izbucnit la acoperișul unei anexe din …