Tuesday , May 14 2024

Un bărbat a murit după ce un nuc a căzut peste el

Un bărbat de 45 de ani, din Rădăşeni, a decedat după ce nucul pe care încerca să-l taie a căzut peste el, strivindu-l
inmormantare-lumanare


Un accident tragic a avut ieri, în jurul orei 15.30, în localitatea Rădăşeni. Cristian Mânzatu, de 45 de ani, din loca-litate, a mers pe terenul lui Costică Gafiţa pentru a-l ajuta pe acesta să taie un nuc care îi făcea umbră pe proprietate. Cei doi au săpat pe lângă copac pentru a-l scoate cu tot cu rădăcină, însă nu au reuşit. Proprietarul a văzut în apropiere, pe imaşul comunal o persoană care lucra cu un excavator, astfel că s-a dus la aceasta pentru a-i cere ajutorul. Când s-a întors, Costică Gafiţa l-a găsit pe Cristian Mânzatu, mort sub arborele căzut. Echipele de intervenţie deplasate la faţa locului, au tăait crengile nucului şi l-au scos pe bărbat de sub acesta, însă medicii nu au mai putut decât să constate decesul acestuia. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca în funcţie de rezultatele necropsiei să se dispună procedural. (C.Z.)

Vezi si

ADU, AUR, PSD și REPER, obligate de Biroul Electoral Municipal Suceava să respecte legea privind afișajul electoral

Viceprimarul Lucian Harșovschi a reiterat avertismentul pe care l-a făcut la adresa formațiunilor politice care …