Thursday , April 25 2024

Un băieţel în vârstă de cinci ani a ajuns la spital cu arsuri pe aproape 40% din suprafaţa corporală

ambulanta


Ieri dimineaţă, un copil în vârstă de cinci ani din localitatea Păltinoasa a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Suceava în stare foarte gravă, după ce a răsturnat peste el un ceaun plin cu compot fierbinte. Se pare că mama sa era ieşită în curtea locuinţei iar copilul, rămas singur în bucătărie, a vrut să vadă ce fierbe pe plita încinsă. Mama a revenit în casă, îngrozită de ţipetele de durere ale copilului. A sunat de urgenţă la 112 şi a solicitat ajutorul unui echipaj de Ambulanţă care l-a preluat pe copil şi la transportat la spitalul sucevean. Micul pacient a fost diagnosticat de către medicii urgentişti cu arsuri de gradul I şi II pe aproape 40% din suprafaţa corporală. “Am decis transferul pacientului către Clinica “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti”, am aflat de la doctorul Tiberius Brădăţan, directorul spitalului sucevean. (C.R.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …