Thursday , April 18 2024

Un băiat și două fete, cu vârste între 16 și 19 ani, au fost răniți într-un accident produs lângă Dumbrăveni

Autoturismul Mini Cooper cu numere de Marea Britanie a derapat, s-a învârtit pe carosabil și a ajuns în șanțul de lângă sensul opus. Cei trei tineri au ajuns la Spitalul Județean 

Marți, 10 decembrie, în jurul orei 20.30, o mașină înmatriculată în Marea Bri­tanie a pătruns pe contrasens în apropiere de Dumbrăveni, s-a învârtit pe carosabil și a ajuns într-un șanț. Trei tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, pasageri în autoturism, au fost răniți. Mihai B., de 26 ani, din Suceava, în timp ce conducea autoturismul Mini Cooper, înmatriculat în Marea Britanie, pe DN 29, în afara localității Dumbrăveni, având direcția de deplasare Suceava-Dumbrăveni, pe un sector de drum în curbă, marcat și semnalizat corespun­zător și pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, a intrat în derapaj, a pătruns pe sensul opus de mers, învârtindu-se pe carosabil, apoi a intrat în șanț, rămânând suspendat cu roata dreapta spate. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor trei pasageri din autovehicul: Alexandru P., de 18 ani, din Dumbrăveni, Ligia N., de 19 ani și Elvira N., de 16 ani, ambele din orașul Salcea, care au fost transportați la Spitalul Județean Su­ceava. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, apoi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul să­vârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”. (O.S.)

 

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …