Thursday , April 25 2024

Un altfel de replică la un articol de presă

1 accid politie

Pentru că am crezut şi incă mai cred în ideea că rolul presei este de a prezenta în mod obiectiv evenimentele din orice registru de activităţi, vreau să relatez modul în care s-a produs accidentul din seara zilei de 19 iunie în centrul Sucevei, fiind victima lui, prezentat nerealist, ironic şi fără nici o concluzie într-un cotidian sucevean.

Dumnezeu a fost cu faţa la mine luni seara şi trebuie să iau iniţiativa pentru ca astfel de nenorociri să nu se mai repete atât de frecvent şi să prezint derularea reală a accidentului. Acesta a fost provocat de un cetăţean care conducea sub influenţa alcoolului, cu o viteză invidiata şi de piloţii de raliuri, care a pierdut controlul volanului în curba de la baia oraşului şi nu a reuşit să mai redreseze maşina, coborând spre cinematograful “Modern”  cu o traiectorie  în zig-zag , până când s-a înfipt la propriu  în maşina mea, avariată  în totalitate şi a provocat şi deteriorarea apreciabilă a unui alt autoturism parcat regulamentar.

M-a revoltat faptul că astfel de nenorociri se prezintă atât de superficial în acel articol, fără o informare corectă asupra celor întâmplate, fără a atrage atenţia asupra modului în care se comportă astfel de indivizi pe străzile oraşului şi care pun  în pericol vieţile oamenilor nevinovaţi, fie pietoni, fie şoferi.

Presa trebuie să fie un instrument în slujba cetăţenilor şi să incrimineze astfel de atitudini, pentru că altfel, vom citi zilnic despre “acordeoane”  pe străzile Sucevei şi eu cred că cei mai mulţi dintre noi ne dorim şi merităm altceva: civilizaţie, respect faţă de lege şi respect unii faţă de alţii .

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …