Tuesday , April 23 2024

Tronsonul III al şoselei de centură a Sucevei este practicabil

centura 2

Lucrările nu au fost definitivate, fiind necesare continuarea consolidării unei porţiuni de circa două sute de metri şi asfaltarea acesteia în apropiere de kilometrul zece al rutei ocolitoare. Un alt motiv pentru care accesul pe şoseaua de centură este în continuare restricţionat, îl constituie şi tendinţa unor şoferi teribilişti de a face întreceri sau drifturi pe asfaltul proaspăt turnat

Tronsonul al treilea al şoselei de centură a municipiului Suceava este practicabil în întregime, deşi nu este încă în totalitate asfaltat. Porţiunea de la intersecţia cu DN 17 în dreptul localităţii Scheia şi cea până la intersecţia cu DN 2 la ieşirea din Suceava spre Pătrăuţi are o lungime de 5,1 kilometri şi era în stadiul cel mai avansat al lucrărilor. Marea problemă era însă în apropiere de kilometrul zece, unde pe o distranţă de circa două sute de metri trebuiau efectuate lucrări mai ample de consolidare a terenului, după care să fie făcute celelelate amenajări până în apropierea unui viaduct. Zona respectivă era singura unde nu a fost turnat încă niciun strat de asfalt şi unde circulaţia rutieră, cel puţin în cazul maşinilor mici nu era posibilă. Zilele trecute, lucrările în zona respectivă au avansat foarte mult, fiind realizate consolidările necesare în zona versantului. De asemenea, a fost executată până la nivel de strat de balast şi legătura între porţiunile din tronsonul III care fuseseră asfaltate până atunci, fiind în acest fel o porţiune practicabilă. Cu toate acestea, zona respectivă încă nu a fost asfaltată nici măcar cu un strat de binder, aşa cum este pe restul tronsonului. centura 1
In prezent, acesta este închis, fiind blocat accesul de la intersecţia cu Pătrăuţiul, precum şi la capetele podului de 500 de metri peste râul Suceava, iar unul din motive îl reprezintă faptul că sunt şoferi de autorurisme care ar fi tentaţi să facă curse sau drifturi pe porţiunea respectivă. De asemenea, intersecţia de la Pătrăuţi are accesul restricţionat pentru că s-a avut în vedere că şoferi de camioane sunt tentaţi să circule pe tronsonul respectiv, chiar dacă nu sunt făcute marcajele, nu este finalizată amenajarea la intersecţia cu DN 17 şi pe restul tronsonului nu este turnat stratul de uzură.
Totuşi, lucrările continuă în forţă şi pe celelalte tronsoane. 86% din lucrările la porţiunea carosabilă a şoselei de centură sunt finalizate, iar din lucrările de consolidare s-au făcut în jur de 77%. Spre exemplu, pe tronsonul II între intersecţia cu DN 17 şi cea cu drumul judeţean ce duce spre comuna Moara s-au făcut rigole pentru scurgerea apelor pe o lungime de 1,1 kilometri pe ambele sensuri de drum. Intre kilometrul 5^300 şi 6^670 s-a turnat stratul de balast, fiind necesare un strat de balast stabilizant şi trei de mixtură asfaltică de diferite categorii. De la kilometrul 6^730 unde este un pod peste calea ferată şi până la intersceţia cu DN 17 este terasamentul finalizat şi se va pune stratul de balsat şi apoi cele trei de asfalt. (Dan PRICOPE)
centura 3

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …