Thursday , April 25 2024

Tribunalul Suceava a respins definitiv validarea celui de-al șaptelea mandat al primarului din Vicovu de Sus

Tribunalul Suceava a respins definitiv validarea mandatului lui Gheorghe Schipor, primarul ales al orașului Vicovu de Sus, confirmând astfel sentința Judecătoriei Rădăuți pronun­țată săptămâna trecută. Con­form legii, vor trebui orga­nizate noi alegeri în orașul Vicovu de Sus 

Tribunalul Suceava a respins definitiv validarea mandatului lui Gheorghe Schipor, primarul ales al orașului Vicovu de Sus, confirmând astfel sentința Judecătoria Rădăuți pronunțată săptămâna trecută.  Astfel, conform legii vor trebui organizate noi alegeri în orașul Vicovu de Sus. Interesant este faptul că lui Gheorghe Schipor nu i se poate interzice să candideze din nou, chiar dacă tot nu-și va putea lua în primire mandatul în cazul că va câștiga din nou. De altfel, de câteva zile, de când s-a anunțat decizia Judecătoriei Rădăuți și se prefigura respingerea definitivă a validării noului mandat al lui Schipor, în Vicovu de Sus se aude că acesta se pregătește iar să candideze. De asemenea, “gura satului” spune că Schipor își antrenează deja un înlocuitor fidel pe care să-l susțină la viitoarele alegeri.

La alegerile din 27 septembrie 2020, Gheorghe Schipor (PSD) a obținut 3.290 voturi, fiind urmat de Gheorghe Poleuca (PNL) cu 1.265 voturi. Conform votului, Schipor, aflat neîntrerupt în funcție din anul 1996, câștigase astfel cel de-al șaptelea mandat de primar în Vicovu de Sus.

Reamintim că pe data de 10 septembrie 2020, prefectul Alexandru Moldovan a emis ordinul de încetare a mandatului înainte de termen în ceea ce îl privește pe Gheorghe Schipor,  după ce, pe 24 august, primarul fusese condamnat de Curtea de Apel Suceava la un an și 10 luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă.
Edilul a fost trimis în judecată de procurori pentru ucidere din culpă, în cazul unui accident mortal petrecut în aprilie 2009. Aflat la volanul unui Mercedes, în zona localității Dănila, Schipor  a lovit un autoturism Dacia, pe care a vrut să îl depășească într-o zonă cu depășirea interzisă. În urma impactului, o femeie aflată în Dacie a murit pe loc, iar șoferul a fost rănit.
Schipor a mai fost condamnat, tot pentru un accident mortal, după ce în martie 2006, mașina condusă de acesta a ajuns într-un arbore de pe marginea drumului E85, în Pătrăuți. În urma impactului, un bărbat de 24 de ani, aflat pe bancheta din spate a mașinii condusă de edilul din Vicov, a suferit mai multe leziuni care i-au provocat moartea. Pentru ucidere din culpă, Gheorghe Schipor a fost condamnat atunci la un an cu suspendare. (O.S.)
secretarasite

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …