Thursday , April 25 2024

Tribunalul Suceava a decis ca studenţii Universităţii de Medicină Târgu Mureş să poată participa la cursuri fără dovada vaccinării. Decizia nu este definitivă, dar este executorie

Tribunalul Suceava a suspendat la cererea Ligii Studenților (LS IAȘI) și a cinci studenți ai Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș (UMFST) deciziile instituției de învățământ prin care aceasta a condiționat accesul studenților la activitatea didactică și în căminele universității de vaccinare, testare anti-covid sau de trecerea prin boală. 

Practic, din momentul de față, studenții pot din nou participa fizic la activitățile didactice și pot beneficia de locurile de cazare din cămine fără absolut nicio constrângere legată de prezentarea vreunei dovezi de vaccinare, testare sau trecere prin boală. Cererea a vizat suspendarea a patru acte normative prin care s-au impus condiționările expuse anterior. Fiind puse în discuție, prevederile recentei HG 1130/2021 nu se aplică în ceea ce privește condiționarea accesului în spațiile universitare sau în căminele studențești de certificatul verde.

Liga Studenților (LS IAȘI) pune în vedere UMFST să informeze toate cadrele didactice și întregul personal administrativ de decizia Tribunalului Iași și avertizează că la orice încălcare a hotărârii instanței și a dreptului studenților de a nu fi condiționați în niciun fel vor fi sesizate organele abilitate.

“În instanță, UMFST a mințit, afirmând că doar 5 studenți ai universității se opun restricțiilor impuse de universitate. În realitate, cel puțin 207 studenți au semnat olograf o petiție prin care au cerut conducerii UMFST să își revoce hotărârile”, se arata intr-un comunicat transmis de Liga Studenților (LS IAȘI) .

Decizia, pe scurt, poate fi consultată aici: http://infodosar.curteadeapelsuceava.ro/Detalii_Dosar.aspx?id=3978%2f86%2f2021&idinstanta=86

Hotărârea nu este definitivă, însă este executorie de drept și își produce efectele din momentul pronunțării instanței. Pe durata suspendării, UMFST nu poate emite nicio altă decizie cu conținut identic sau similar, prin care să condiționeze în vreun fel accesul studenților.

Documentația din dosar a fost realizată de departamentul juridic din cadrul Ligii Studenților (LS IAȘI), cu sprijinul Țuca Zbârcea și Asociații și al avocat Diana Lucaciu (Baroul București) care i-a reprezentat pe studenți.

Totodată, Liga Studenţilor (LS IAŞI) solicită public demisia de onoare a conducerii Ligii Studenţilor din Târgu Mureş (LSTGM) pentru faptul că a susţinut deciziile universităţii, depunând o adresă în acest sens la dosarul cauzei, cu scopul de a decredibiliza demersurile realizate de studenţii nedreptăţiţi de către UMFST.

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …