Tuesday , April 23 2024

Trei țigani din Scheia, prinși în timp ce spărgeau o mașină de doi jandarmi aflați în timpul liber

jandarmi

Ieri, în jurul orei 14.00, doi subofițeri jandarmi aflați în timpul liber au observat pe strada Narciselor din municipiul Suceava trei tineri care se deplasau printre mașinile parcate în zonă și care stăteau în zona unora dintre acestea. Având în vedere că indivizii se uitau prin geam în interiorul mașinilor, cei doi jandarmi au considerat că activitatea acestora este suspectă, continuând observarea lor.

La un moment dat, cei trei tineri s-au apropiat de un autoturism de teren, iar unul dintre aceștia a aruncat cu un obiect în geamul din partea dreaptă – față, ulterior continuându-și deplasarea. În scurt timp, cei trei s-au întors la autovehicul, oprindu-se lângă acesta.

Jandarmii au anunțat telefonic colegii aflați în serviciu și i-au interceptat pe cei trei tineri. Un echipaj de jandarmerie a ajuns imediat la fața locului, constatând că persoanele în cauză sunt Elvis F., de 19 de ani și doi minori în vârstă de 16 ani, toți din comuna Scheia. De asemenea, jandarmii au constatat că pe scaunul din partea dreaptă – față al autoturismului se afla o poșetă și o mapă cu documente, precum și faptul că geamul mașinii prezenta o urmă de lovitură.

Cei trei tineri au fost conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, iar ulterior au fost predați Poliției municipiului Suceava pentru continuarea cercetărilor. (D.Z.)

 

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …