Friday , April 19 2024

Trei tentative de suicid într-o singură zi

Doi bărbați și o femeie, din Fălticeni, Udești și Zvorâștea, au încercat să-și încheie socotelile cu viața, înghițind câte un pumn de medicamente, pe motiv că nu se mai înțeleg cu partenerii lor de viață 

ambulanta

Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava au avut parte de un sfârșit de săptămână aglomerat. Doi bărbați și o femeie au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au încercat să-și încheie socotelile cu viața și au înghițit câte un pumn de medicamente.
Gheorghe S., în vârstă de 28 de ani, din municipiul Fălticeni a ajuns la spital în stare gravă. Bărbatul a înghițit aproximativ zece tablete de Diazepam, pentru că după opt ani de căsnicie, soția sa a decis să înainteze actele de divorț. Gheorghe S. nu a acceptat acest lucru și a considerat că cea mai bună soluție este să moară. A fost preluat de un echipaj al Ambulanței și transportat la Spitalul Fălticeni, dar din cauza stării grave în care se afla, medicii au decis transferul pacientului către spitalul sucevean.
Stefan B., din comuna Udești a înghițit 27 de pastile de Paracetamol pentru că s-a certat cu soția. Medicii urgentiști l-au diagnosticat cu intoxicație medicamentoasă voluntară și l-au internat pentru tratament de specialitate.
Maria H. în vârstă de 68 de ani, din localitatea Zvorâștea a avut nevoie de asistență medicală după ce a încercat să se sinucidă, înghițind mai multe medicamente. Se pare că femeia s-a certat cu soțul ei, intrând fiecare în camere diferite. După aproximativ două ore, soțul s-a decis să se ducă să-i ceară iertare femeii, dar a găsit-o în stare de inconștiență pe dușumea, iar lângă ea erau mai multe ambalaje de la diferite tipuri de medicamente.
Femeia a fost preluată de un echipaj SMURD cu diagnosticul de comă medicamentoasă și transportată la spitalul sucevean pentru investigații și tratament de specialitate. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Performanță în prag de centenar la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. 27 de elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

”Anul acesta, în prag de centenar, mușatinii și-au depășit recordul la premiile obținute la fazele …