Friday , April 19 2024

Trei răniți, după ce o  mașină condusă de un șofer băut s-a răsturnat într-un șanț, la Bălăceana

Duminică seara, la ora 20.10, L. Marius, de 31 ani, din Stroiești, a condus autoturismul marca VW Golf pe un drum comunal neclasificat din interiorul localității Bălăceana, având direcția de deplasare – Centrul localității spre cartierul ”Pe vale”. Ajungând într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în șanțul din partea dreapta.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a șoferului, a soției acestuia, L. Elena, de 24 ani, pasageră în scaunul dreapta față, precum și a fiicei acestora, de 5 ani, pasageră pe bancheta din spate. Toate victimele au fost transportate la Spitalul Județean Suceava, fiind rănite ușor.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au înctocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „Vătămare corporală din culpă” și „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …