Thursday , March 28 2024

Trei oferte la licitația pentru lucrările la rețelele de apă și canalizare la Vicovu de Sus

Valoarea contractului este estimată la 100.425.453 lei fără TVA și presupune extinderea rețelelor de apă și construcția rețelelor de apă uzată la Vicovu de Sus și  Bivolărie.  

La cea mai mare licitație de lucrări organizată de furnizorul regional de apă și canalizare ACET SA Suceava s-au prezentat doar trei oferte venite din partea a două asocieri și a unei companii care a depus ofertă de una singură, neavând vreo altă firmă în asociere, dar având un subcontractant declarat și un terț susținător.

Este vorba de cea de-a cincea licitație organizată de ACET SA Suceava în cazul mega-proiectului finanțat cu fonduri europene în vederea reabilitării, modernizării și extinderii rețelelor de apă, apă uzată și a stațiilor de epurare din județ. Dacă în ce privește valoarea întregului proiect suma contractată prin POIM se apropie de un sfert de miliard de euro, în ceea ce privește lucrările de apă și canalizare de la Vicovu de Sus, acestea au fost estimate la o sumă ce trece de 100 de milioane de lei fără TVA. Extinderea rețelelor de apă și construcția rețelelor de apă uzată nu se face doar în localitatea Vicovu de Sus, ci și în Bivolărie care este localitate aparținătoare orașului amintit.

La licitația deschisă organizată de ACET SA și la care termenul final de depunere al ofertelor a fost data de 13 decembrie s-au prezentat oferte din partea companiilor: LUDWIG PFEIFFER având ca terț susținător „LUDWIG PFEIFFER HOCH – UND TIEFBAU GMBH & CO.KG GERMANIA” iar ca subcontractant declarat este compania AQUA PLAN WEST cu sediul în comuna timișeană Sânandrei; asocierea firmelor SOMET (cu sediul în Sectorul 3 al Capitalei, lider de asociere), EDAS-EXIM, ITALSCAVI BUCOVINA (singura companie suceveană din această asociere, cu subcontractant declarat CONSTRUCTII FEROVIARE MURES S.A.) și MASTER; asocierea firmelor sucevene CON BUCOVINA (lider de asociere), TOP SCAV, LOIAL IMPEX și SUMEC.

Valoarea contractului estimată la 100.425.453 lei fără TVA include și rezerva de implementare (sume provizionate), respectiv 513.394,00 lei, dar nu include cheltuieli diverse și neprevăzute. Sumele provizionate la nivelul formularului de propunere financiară reprezintă suma fixă nominală, „nemodificabilă” și sunt incluse în valoarea estimată a contractului. Contractul se compune din perioada de execuție a lucrarilor care este de 36 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor, la care se adaugă perioada de notificare a defectelor/perioada de garanție care este de minim 36 de luni de la semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Din descrierea achiziției publice (de fapt, sectorială deoarece licitația este organizată în baza Legii 99/2016, nu a Legii 98/2016), contractul de lucrări care va fi atribuit și care vizează „Extinderea rețelelor de apă și construcția rețelelor de apă uzată localitatea Vicovu de Sus” cuprinde atât partea de „SISTEM DE ALIMENTARE CU APĂ” – având două obiecte distincte – cât și partea de SISTEM DE CANALIZARE – de asemenea, cu două obiecte distincte.

În cazul alimentării cu apă, Obiectul 1 este rețeaua ca atare de distribuție apă potabilă și anume 45503 m de conducte polietilenă de înaltă densitate (PEID) din Vicovu de Sus cu diametru exterior (De) între 110 și 200 mm și rețeaua de distribuție apă potabilă din Bivolarie pe o lungime de 21816 m conductele PEID având De de la 63 mm la 200 mm. Al doilea obiect în cazul rețețelor de alimentare cu apă este stații de pompare apă potabilă (SPAP): două în Vicovu de Sus și una în Bivolarie.

În cazul sistemului de canalizare, există un obiect privind rețeaua de canalizare menajeră care în  Vicovu de Sus are o lungime de 44632 m, conductele fiind PEID Corugat și PEID PE100 RC/PP având De între 250 și 500 mm; în vreme ce la Bivolărie canalizarea menajeră are o lungime de 14324 m, cu un PEID Corugat având De între 250 și 400 mm. Cel de-al patrulea obiect este cu privire la stații de pompare apă uzată (SPAU) – cinci în Vicovu de Sus și trei în Bivolărie – și conducte de refulare aferente.

Criteriul de atribuire va fi cel mai bun raport calitate – preț, componenta financiară având o pondere de 85% iar componenta tehnică – legată de durata suplimentară de garanție – are 15%. Cu alte cuvinte, ofertele care se vor limita la o durată de minim 36 de luni nu vor fi punctate pe componenta tehnică. De cealaltă parte, ACET a considerat că orice ofertant poate depune o garanție care să aibă un plus de maxim 24 de luni față de perioada de 36 de luni cât este minimul ca o ofertă să fie acceptată. „Nu se accepta ofertarea unei durate a perioadei de garanție a lucrărilor mai mica de 36 luni (3 ani). Ofertele care vor conține o garanție mai mare de 60 de luni nu vor primi punctaj suplimentar. În cazul ofertelor care conțin o perioada de garanție mai mare de 60 de luni, valorile respective vor fi rotunjite la 60 luni si vor primi punctaj maxim”, se specifică în anunțul de participare al licitației.

Anterior licitației cu privire la Vicovu de Sus, unde termenul final de depunere al ofertelor a fost 13 decembrie, alte patru licitații pentru execuția lucrărilor au fost organizate de ACET SA: apă-canal în orașul Siret – 36,33 milioane lei; branșamente și extindere canalizare în orașul Dolhasca – 29,78 milioane lei; rețele de apă-canal în Mitocu Dragomirnei – 38,53 milioane lei; reabilitare și extindere stații de epurare în Suceava și Salcea – 26,26 milioane lei. Ulterior, ACET a scos la licitație și lucrările de apă și canalizare pe Comuna Putna, valoarea fiind cu circa două milioane de lei mai scăzută decât cea de la Mitoc Dragomirnei. Niciuna din aceste licitații nu a fost încă adjudecată de vreo firmă și, spre final de an, se pare că ACET ar putea atribui doar un singur contract unde deliberarea s-a făcut deja și se așteaptă finalizarea perioadei de contestații. Nu a fost luată în acest calcul licitație cu privire la stația de epurare de la Dolhasca deoarece aceasta a fost anulată. După cum nu au fost luate în calcul – deși cotidianul “Obiectiv de Suceava” a relatat despre acestea – licitațiile finanțate tot din fonduri europene pentru dotarea cu mașini și echipamente ce sunt necesare la stațiile de epurare și pompare. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …