Thursday , April 25 2024

Trei mașini implicate într-un accident la Vicovu de Jos. O fată de 16 ani și un tânăr de 24 de ani au ajuns la spital

Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, trei autoturisme au fost implicate într-un accident petrecut pe raza localității Vicovu de Jos.

În urma impactului, una dintre mașini s-a răsturnat pe cupolă, în afara părții carosabile.

În total, în cele trei autoturisme se afla șase persoane, două dinte ele, o fată de 16 ani și un tânăr de 24 de ani, fiind transportate la spital în urma rănilor suferite.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul a două ambulanțe SAJ.

FOTO: ISU Suceava

 

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …