Friday , April 19 2024

 Trei flăcăi prinşi la furat în Ipoteşti

Luni noaptea, la ora 01:20, Secția 2 Poliție Rurală Ipotești a fost sesizată telefonic de către agentul pază în cadrul Primăriei comunei Ipotești, cu privire la faptul că în curtea unei locuințe se află mai multe persoane suspecte  cu intenția de a sustrage bunuri.

În curtea casei respective, nelocuite, au fost identificați trei tineri care la sosirea poliției au încercat să fugă însă au fost prinși.

Cu această ocazie s-a stabilit identitatea persoanelor în cauză, după cum urmează: C. Alin de17 ani din Ipotești; S. Marin,  de 15 ani cu domiciliul în Ipotești; S.  Luigino de 15 ani cu domiciliul în Ipotești.

Din cercetările efectuate s-a constat că cei trei tineri au pătruns în curtea locuinței, în atelierul de tâmplărie, au căutat bunuri pentru a le sustrage însă nu au reușit să fure nimic întrucât au fost  depistați.

S-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „tentativă la comiterea infracțiunii de furt calificat”, cercetările fiind continuate de Postul de Poliţie Ipotești.       Totodată în cauză s-a luat măsura sancționării contravenționale a susnumiților pentru nerespectarea OM nr. 3/2020  în sumă de 1000 lei fiecare.

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …