Wednesday , April 24 2024

Trei elevi și doi angajați din învățământ au fost depistați cu COVID

Cinci cazuri noi de COVID au fost raportate luni de Inspectoratul școlar Județean (IșJ) Suceava, în baza informărilor primite de la unitățile de învățământ din județ. Este vorba despre trei copii și doi angajați din sistemul de învățământ.

Potrivit buletinului informativ al IșJ Suceava, un preșcolar de la Grădinița cu Program Normal ”țăndărică” Suceava și 2 elevi de clase primare, de la școala Gimnazială ”Constantin Morariu” Pătrăuți și școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava au fost confirmați cu COVID. În cazul celor trei formațiuni de studiu s-a decis suspendarea activității cu prezență fizică și mutarea cursurilor online.

De asemenea, au primit rezultat pozitiv la testarea pentru COVID doi angajați din categoria personal didactic auxiliar, unul de la Colegiul Economic ” Dimitrie Cantemir” Suceava și un altul de la Clubul școlar Sportiv Gura Humorului.

IșJ Suceava trebuie să raporteze zilnic Ministerului Educației situația privind suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ din județ, în urma confirmării infectării cu COVID a angajaților din sistem sau a elevilor. Cursurile în format fizic se suspendă, pentru o perioadă de 14 zile, la apariția unui caz confirmat de COVID într-o grupă de preșcolari sau o clasă primară, iar în cazul claselor de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal decizia suspendării se ia la apariția a două cazuri confirmate. (O. N.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …