Saturday , April 20 2024

Trei copii din Ciprian Porumbescu îl roagă pe Moș Crăciun să le aducă mâncare și lemne pentru foc

Micuții locuiesc împreună cu mama lor. Tatăl își ispășește pedeapsa pentru un accident rutier, în Penitenciarul Botoșani. Fetele în vârstă de șapte, respectiv zece ani, au grave probleme de sănătate. Bunica paternă este sprijinul lor.

O femeie din comuna suceveană Ciprian Porumbescu face față din ce în ce mai greu cheltuielilor zilnice iar cei trei copii ai săi nu așteaptă de la Moș Crăciun decît mâncare și lemne pentru foc. Florentina Solomon are două fete în vârstă de șapte, respectiv zece ani și un băiețel în vârstă de doi ani iar soțul are un an de când se află în Penitenciarul din Botoșani, unde își ispășește pedeapsa pentru un accident rutier. Copiii au probleme de sănătate, iar cea mai mare este încadrată în grad de handicap, având nevoie de însoțitor. ”Nu mai știu încotro să apuc, simt că problemele mă acoperă cu totul. Am trei copii, două fete și un băiețel. Fetița cea mare, în vârstă de zece ani, are mai multe probleme de sănătate și este inclusă în grad de handicap, pentru deficiență funcțională accentuată. I-au pensie de însoțitor pentru ea. A doua, de șapte ani, are probleme cardiace și cu greu fac față cu costul medicamentelor. E din ce în ce mai greu. Trăim din alocațiile copiilor, pensia de handicap și indemnizația de însoțitor. Cei mici s-au obișnuit că jucăriile sunt scumpe și nu ne permitem și nu mai cer de mult. Se bucură mult când primesc o ciocolată”, a povestit printre lacrimi Florentina Solomon. Cei trei copii speră ca măcar de Crăciun, mama lor să nu-și mai facă griji că nu are ce să le pună pe masă.

Sprijinul acestor copii bătuți crunt de soartă, este bunica paternă, o femeie cinstită și muncitoare, care se împarte în a-și ajuta nepoții și a-și alina fiul aflat la închisoare. Greu încercată de viață, se pare că aceasta găsește putere să meargă mai departe și să lupte pentru toți. ”Am cunoscut-o în urmă cu 18 ani când a venit la DGASPC cu o fetiță de șapte luni în brațe. Copila avea tetrapareză spastică iar mama voia să o lase în sistemul de protecție spunând că nu poate să-i acorde asistența medicală de care are nevoie. I-am explicat atunci, că în ciuda resurselor materiale, nimeni nu va putea să aibă grijă de micuță și să o iubească mai mult decât mama ei. A plecat cu fetița acasă și a avut grijă exemplar de ea. A fost la tot felul de tratamente prin țară, în Chișinău și peste tot pe unde auzea că se poate face ceva. Din păcate, fetița, Adrina o chema, a murit după ce a împlinit șapte ani. Acum trece prin acest necaz și își vede fiul la închisoare și nepoții suferind. Pot spune că este o familie muncitoare care merită ajutată”, a menționat Nicoleta Daneliuc, purtătoare de cuvânt în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Cei care vor să ajute acești copii și poate să-l convingă pe Moș Crăciun să le aducă și niște dulciuri, o pot face donând în contul deschis la Banca Transilvania pe numele Solomon Florentina, IBAN RO27BTRLRONCRTOPB7189401. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …