Alte stiri
Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret
acum 3 hours
Zborurile din toată Europa, perturbate joi de greva controlorilor de trafic aerian din Franța
acum 4 hours
Cu peste 10 milioane de lei va fi implementat un sistem tip “undă verde”, ce va fi integrat printr-un sistem inteligent de management al traficului din municipiul Suceava
Toate trecerile de pietoni din municipiul Suceava, de pe arterele principale, vor fi semaforizate și echipate cu surse de iluminat LED. Subiectul a fost dezbătut în ședința de Consiliu Local de joi, 27 februarie când a fost aprobat și bugetul investiției, valoarea totală a acesteia fiind de 10.648.629,42 lei. Un anunț în acest sens a fost făcut, ieri, de viceprimarul Lucian Harșovschi. „Vom implementa și un sistem tip “undă verde”, ce va fi integrat printr-un sistem inteligent de management al traficului. Acesta va fi legat la un dispecerat, care va monitoriza și controla traficul rutier în vederea asigurării unui flux de vehicule constant și cu viteze de deplasare optime”, a explicat Lucian Harșovschi. Nu mai puțin de 28 de intersecții semaforizate vor fi echipate cu astfel de surse de iluminat LED din care 17 vor fi pe artera principală de circulație de la ieșirea spre Fălticeni (Bdul 1 Decembrie 1918) la ieșirea spre Botoșani (Calea Burdujeni). De asemenea, câte cinci vor fi pe strada Traian Vuia și bdul George Enescu iar unul pe Calea Obcinilor. El a arătat că măsurile sunt luate pentru a crește siguranța pietonilor, pentru fluidizarea traficului și reducerea numărului de accidente rutiere. (D.P.)
Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …