Thursday , April 25 2024

Transporturi săptămânale de ajutoare umanitare din municipiul Suceava către orașul Cernăuți

Municipiul Suceava va organiza, săptămânal, transporturi cu alimente către orașul Cernăuți după ce Primăria acestui oraș cu care Suceava are parteneriat a solicitat ajutor umanitar „pe termen lung”. Un anunț în acest sesn a fost făcut, în conferința de presă de miercuri, 23 martie, de către primarul Ion Lungu. După cum a explicat edilul Sucevei, ajutorul solicitat de omologul său de la Cernăuți, Roman Kliciuc, constă în produse alimentare precum făină de grâu, făină de porumb, cereale, paste, zahăr, sare și conserve.

Ca atare, Consiliul Local al municipiului Suceava a fost convocat miercuri, 23 martie, în ședință extraordinară la inițiativa primarului Ion Lungu pentru a aloca 150.000 de lei din fondul de rezervă ca ajutor umanitar pentru orașul Cernăuți. „În aceste momente grele prin care trece poporul ucrainean, municipiul Suceava este alături de el și în contact permanent cu Primăria orașului Cernăuți, oraș cu care este înfrățit. Primăria orașului Cernăuți, prin adresa întregistrată la Registratura Primăriei municipiului Suceava cu nr. 9812/16.03.2022, ne solicită în scris un ajutor umanitar constând în produse alimentare – făină de grâu, cereale, paste, zahăr, sare, unt, conserve etc. Acestea sunt necesare pentru cei care au nevoie constant de protecție, hrană, lucruri de bază, respectiv Forțele Armate și de Apărare Teritorială, civili, inclusiv refugiați – peste 45.000 de oameni, care se găsesc în Cernăuți. Menționez că suma de 150.000 lei va fi folosită pentru achiziționarea, prin procedurile legale, de produse alimentare, conform solicitării de ajutor umanitar primită din partea Primăriei orașului Cernăuți”, a explicat primarul Ion Lungu.

Ulterior, primarul Sucevei a arătat că cu cei 150.000 de lei aprobați astăzi în consiliul local se vor cumpăra 30 de tone de alimente, în conferința de presă de miercuri, 23 martie, edilul subliniind că în zilele următoare va fi organizat un prim transport de 10 tone care va pleca spre Cernăuți. Primarul Ion Lungu a spus că donațiile vor fi adunate la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava – birourile acstei structuri sunt la sediul din Burdujeni – și, de altfel, a făcut un apel și către agenții economici pentru a dona alimente pentru populația Cernăuțiului accentuând că acolo trăiește o comunitate puternică de români. „Am făcut apel în primul rând la hypermarketuri la Auchan, Carrefour, Metro, Lidl, Kaufland cărora le-am trimis adrese să sponsorizeze cu produse alimentare în condițiile trebuie să oferim ajutor umanitar pe termen lung. Vom colecta produsele la Direcția de Asistență Socială și vom organiza transporturi săptămânal către Cernăuți. Noi facem aceste transporturi cu ajutorul Asociației Sânge pentru România care ne asigură gratuit acest serviciu pentru care le mulțumim foarte mult. Rămânem alături de poporul ucrainean, dar mai ales alături de românii de acolo pentru la Cernăuți este o comunitate puternică de români”, a spus Ion Lungu.

De altfel, el a reiterat și cele anunțate într-un comunicat de presă în ziua precedentă, anume că municipalitatea suceveană este preocupată de integrarea copiilor refugiaților ucraineni în sistemul de învățământ din municipiu. El a arătat că 24 de copii refugiați sunt cazați la LPS fiind vorba de un lot de natație iar alți 80 sunt prinși la cursuri la Liceul Filadelfia. „La LPS sunt 27 de sportivi, un lot de natație, din care 24 de elevi și 3 antrenori care se pregătesc pentru competiții. I-am vizitat la școala 3 unde fac antrenamente la bazinul de înot și au acordul Federației Române de Natație să participe la un concurs la Bacău. La Liceul Filadelfia sunt 80 de copii ucraineni care fac câte trei ore pe zi cu cadre didactice de la liceu care știu limba ucraineană dar și cu cadre venite din Ucraina”, a spus Ion Lungu. (D.P.)

 

 

 

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …