Friday , March 29 2024

Transport ilegal de lemn, depistat de polițiști la Câmpulung

Luni, 5 decembrie, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a oprit pe DN17 în municipiul Câmpulung Moldovenesc o autoutilitară condusă de un bărbat din comuna Fundu Moldovei care transporta, conform avizului de însoțire, cantitatea de 13,964 mc material lemnos de esență rășinoase.

Întrucât, după verificarea materialului lemnos în aplicația SUMAL CONTROL 2.0, s-a constat că fotografiile încărcate în aplicație nu corespund cu realitatea și diferența dintre numărul de kilometri înscriși în aviz la momentul emiterii și numărul de kilometri de la momentul opririi era considerabil mai mică față de diferența reală a distanței parcurse de la locul plecării transportului, polițiștii au cerut sprijinul specialiștilor silvici, care, marți, în urma inventarierii materialului lemnos au stabilit faptul că bărbatul din Fundu Moldovei transporta cantitatea de 14,077 mc lemn rotund de esență rășinoase. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii  infracțiunii de „transportul cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice de transport” , ce va fi soluționat procedural.

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …