Saturday , April 20 2024

Transgaz începe de săptămâna viitoare construcţia magistralei de gaz natural spre Vatra Dornei

Conform preşedintelui CJ Suceava, Cătălin Nechifor, în acest an se vor construi 9,2 kilometri de conductă u Transgaz a informat autorităţile judeţene că din 8 iulie va relua investiţia la conducta magistrală Frasin – Vatra Dornei, pe tronsonul Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, pe ultimul segment de la Pojorâta către Vatra Dornei 

Transgaz va relua, de săptămâna viitoare, lucrările la conducta magistrală de gaze naturale Frasin – Vatra Dornei. Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a precizat că în acest an se vor construi 9,2 kilometri de conductă şi că Transgaz a informat autorităţile judeţene că din 8 iulie va relua investiţia la conducta magistrală Frasin – Vatra Dornei, pe tronsonul Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, pe ultimul tronson de la Pojorâta către Vatra Dornei. Acesta este în lungime de 33 de kilometri, din care, în acest an, se va finanţa realizarea conductei pe o distanţă de 9,276 kilometri. Cătălin Nechifor, a declarat că acest lucru se va întâmpla în urma demersurilor sale pe lângă factorii de decizie din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul de Finanţe şi Transgaz. Cătălin Nechifor speră ca în 2014 să fie finalizată întreaga lucrare şi a adăugat că investiţia este foarte importantă şi va permite ca centrala termică din Vatra Dornei să funcţioneze pe gaz metan, întrucât centrala pe rumeguş a oraşului nu face faţă iar acest lucru s-a simţit clar în ultimele două ierni.
Preşedintele CJ Suceava a menţionat că Transgaz va trebui să continue investiţia şi în construcţia conductei magistrale Păltinoasa – Rădăuţi, urmând ca un beneficiar al acestei investiţii să fie Salina Cacica. „Ar însemna mult pentru Salina Cacica accesul la gazul natural pentru reducerea costurilor. Sarea ar putea fi vândută la un preţ mai mic, competitiv”, a spus Cătălin Nechifor. El a reamintit că salina respectivă funcţionează cu un consum mare de combustibil lichid uşor care implică nişte cheltuieli mai mari decât cele cu gaz metan.
Reamintim că preşedintele CJ suceava a declarat, săptămâna trecută, că Transgaz trebuie să-şi respecte angajamentele luate atunci când a preluat gratuit peste o sută de kilometri de conductă magistrală construită prin proiectul „Suceava – Utilităţi şi mediu la standarde europene”, finanţat printr-un credit garantat de Guvern, să fie funcţională. Printr-o Hotărârea de Guvern din 2010, Transgaz a preluat, gratuit, 101 kilometri de conductă magistrală în judeţul Suceava şi pentru care s-a angajat că va continua lucrările din proiectul de utilităţi, urmând să fie finalizate conductele spre Vatra Dornei şi Păltinoasa – Rădăuţi. (D.P.)

Vezi si

Autoutilitară încărcată cu lemn fără acte, descoperită ca fiind sub sechestru cu ajutorul aplicației ”E-dac”

Folosind  aplicația E-Dac, polițiștii suceveni au reușit sâmbătă dimineață identificarea și imobilizarea un autoturism ce …