Friday , March 29 2024

VIDEO: Carambol spectaculos între cinci autovehicule, produs ieri în zona Metro

Un TIR a lovit o mașină, după care a mai acroșat alte trei autoturisme oprite la culoarea roșie a semaforului. Trei persoane, printre care și un copil de doi ani, au fost rănite

Ieri, în jurul orei 15.15, un accident ce putea avea urmări tragice s-a produs în zona Metro din municipiul Suceava. Un TIR ce se deplasa dinspre Obcini spre Areni a lovit o mașină ce vira la stânga, după care a mai acroșat alte trei autoturisme care erau oprite la culoarea roșie a semaforului. În urma impactului, un copil în vârstă de doi ani a fost aruncat din autovehicul pe carosabil.Accid metro 27 august (1)-min

În cele cinci automobile se aflau opt persoane. Din accident au rezultat trei victime, doi adulți și copilul de doi ani, care au fost transportați la spital. A intervenit modulul SMURD de la Detașamentul de Pompieri Suceava cu două ambulanțe. Traficul s-a desfășurat în condiții de dificultate din cauza resturilor de caroserie și mase plastice rezultate de la autoturismele implicate, carosabilul fiind curățat de pompieri.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru a se stabili care dintre șoferi a trecut pe culoarea roșie a semaforului. (D.Z.)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …

6 comments

  1. Departe de mine gandul de a “apara” harnicia si modul de gospodarire de care da dovada ungu&co, insa in acest caz, cred ca e aberant sa dai vina pe proasta sincronizare a semafoarelor sau cum a fost gandita intersectia.
    Acel sofer, un idiot in opinia mea, avea in jur de 80 km/ora cel putin si nu a respectat semaforul. Atitudine tipica soferilor de tiruri. Nu vi s-a intamplat in localitati sa fiti presati de ditamai tir si claxonat ca mergi prea incet cu 58 km/h si cand au posibilitatea sa te depaseasca pentru ca apoi s-o calce cu peste 90? Astia sunt soferi de tir din RO!

    • Nu au cum sa o calce cu peste 90 la ora, tirurile fiind limitate la aceasta viteza, plus ca pentru in tir fiecare km contează, tu dacă mergi cu 58 și el vrea sa meargă cu 60 sau poate mai mult și îți face blitz ca să accelerezi, el o face pentru ca are un program pe care trebuie sa îl respecte, nu mai are timp de condus, sau nu ajunge la descărcare, deci gura mai mica ca transportul de mărfuri pune Europa în mișcare!

  2. O nesimtire totala din partea autoritatilor locale. Au peste 100 de politisti locali si nu ii vezi decat rar prin oras,iar cei de la politia rutiera municipala ,de vreo 3 ani stau prin alte locatii,in loc sa fie pe strazi pentru a face ordine in traficul din oras. Prezenta lor ar face o circulatie in limita codului rutier si nu sar mai vorbii la telefon in timpul condusului. Din 2 conducatori auto,cel putin unul vorbeste la telefon si asta pentru ca nu exista politie rutiera ,dar exista in organizarea lor politie rutiera municipala. Oare ce face acest serviciu si pentru ce sunt platiti? Mai iesiti pe strazi si vedeti ce haos este in acest oras.

  3. Suceava este foarte prost semaforizata. Nu mai zic de sincronizarea semafoarelor. Treceri de pieton care sunt prost amplasate sau prea dese… sau treceri de pietoni si alte semafoare care blocheaza traficul…..Suntem varza….Asa Primar, asa Militie, asa Oameni..

  4. Cred că nu ar trebui să doarmă bine noaptea cel care a amenajat aberația de semafor de la care lipseste un autocolant de culoare neagra cu o decupare sub forma de sageata cu vârful in sus,pe lampa din dreapta si care ar ajuta să nu se confunde cele doua lămpi.Dar la Suceava merge si asa….. (apropo si de semafoarele din Burdujeni, cel de la mobila are rosu in acelasi timp si pe bulevard si pe M Damaschin) Cate semafoare atâtea idei pe langa lege……

    • Ce legatura are ce ai spus tu cu evenimetul asta. Soferul tirului este vinovat 100%, intradevar masina care a trecut pe verde putea sa evite incidentul daca frana la timp, dar probabil nici macar nu cred ca a observat ca se apropie tirul. In ceea ce priveste semafoarele din Suceava, in Burdujeni, cred ca cea mai proasta semaforizare din cate am vazut, semafoarele nu se fac niciodata verzi, tot timpul sunt pe intermintent galben si numai te trezesti cu rosu in fata.