Friday , April 19 2024

Toate scolile si gradinitele din Romania se inchid pana pe 22 martie, incepand de miercuri

Comitetul National pentru Situatii Speciale de Urgenta (CNSSU) a decis, luni, inchiderea scolilor si gradinitelor timp de 11 zile, urmand ca masura sa fie prelungita, daca situatia o va impune.

Decizia se aplica incepand de miercuri, 11 martie, pana pe 22 martie, a declarat premierul Ludovic Orban, la sfarsitul sedintei Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta.

Masura se aplica si unitatilor de invatamant preuniversitar particulare. Totusi, ministrul Educatiei, Monica Anisie, a precizat ca after-school-urile nu vor fi inchise. Ea recomanda parintilor sa tina copiii acasa, dar parintii sunt liberi, daca asa cred ei de cuviinta, sa duca copiii la after-school.

“Am lasat un timp de adaptare pentru ca părinţii să aibă  vreme să găsească soluţii pentru supravegherea copiilor. În acelaşi timp, în acelaşi scop am mai luat o măsură de înlesnire a muncii de acasă atât în mediul privat, cât şi în cel de stat”, a anunţat premierul.

Grupul de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a propus, ca măsură pentru prevenirea unei răspândiri a infecțiilor cu COVID 19 pe teritoriul României, închiderea unităților școlare publice din învățământul preșcolar (grădinițe), primar, gimnazial, liceal, post liceal și profesional.

După o ședință care a durat mai multe ore, CNSSU a dispus închiderea unităților școlare timp de 11 zile, respectiv în perioada 11-22 martie, cu posibilitate de prelungire.

În cadrul şedinţei au participat reprezentanţi ai MAI (DSU, IGSU şi IGPF), Ministerului Ttransporturilor, MApN, Institutului Național de boli infecțioase “Matei Balş”, Institutului Național de Sănătate Publică, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației, ONAC și MAE.

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …