Thursday , April 25 2024

Toate cele 2.000 de paturi trimise de AMBRO SA Suceava pentru refugiați au ajuns la Cernăuți

Partenerii români au donat regiunii Cernăuți întregul efectiv de 2.000 de „paturi ecologice” realizate din carton ondulat la societatea AMBRO SA Suceava. Despre aceasta a anunțat, în cursul zilei de vineri, 18 martie, adjunctul șefului Administrației Militare Regionale Cernăuți, Artur Muntean.

De altfel, viceguvernatorul regiunii Cernăuți participase și miercuri, 16 martie, la AMBRO SA când au fost transmise primele 1.200 de paturi ecologice, urmând ca vineri să fie trimisă la Cernăuți și diferența de 800 de paturi din carton ondulat. „Cu ajutorul unui astfel de mobilier se plănuiește amenajarea de paturi pentru migranți. Sunt mobile și convenabile. Rezistă la o greutate de până la 200 de kilograme”, se precizează pe contul de facebook al Administrației Militare Regionale Cernăuți.

Paturile din carton nu necesită mult spațiu de depozitare. În plus, ele pot fi montate și instalate rapid după cum este necesar. Reamintim că sarcina lui Artur Muntean este de a asigura activitatea coordonată a administrației militare, vamale, serviciului de frontieră și organizațiilor internaționale pentru trecerea promptă a ajutoarelor umanitare, astfel încât toată asistența trimisă din străinătate prin frontieră și punctele vamale ale regiunii Cernăuți să ajungă în timp util și prompt pentru distribuirea ulterioară a produselor „în cele mai fierbinți locuri din Ucraina”. (D.P.)

 

Vezi si

Cum a devenit o groapă de gunoi cea mai bună afacere a Primăriei Suceava. Economii de zece milioane de euro printr-o investiție de nici 2,5 milioane de euro

Un proiect de succes al Primăriei Suceava a fost dus la capăt u și nu …