Monday , October 3 2022

Tîrzioru, cel mai bun marcator al “studenţilor” în turul campionatului

Handbal. Golgheteri - Tarzioru

Interul dreapta al echipei locale de handbal a marcat nu mai puţin de 58 de goluri în prima parte a Ligii Naţionale, având o medie de peste 5 goluri marcate pe meci. In topul golgheterilor de la CSU, Tîrzioru este urmat îndeaproape de Mihai Sandu, cu 54 de goluri

Adi Tîrzioru a fost principalul marcator al echipei locale de handbal în turul actualei ediţii a Ligii Naţionale. Interul dreapta de la Universitatea Suceava a înscris în primele unsprezece etape de campionat un total de 58 de goluri, având o medie de peste cinci reuşite pe meci. Pe locul secund în topul golgheterilor formaţiei sucevene se află Mihai Sandu, cu 54 de goluri marcate în porţile adversarilor întâlniţi în sezonul de toamnă. Coordonatorul “studenţilor” este urmat de Alin Roşu, care deşi nu a evoluat în ultimele trei runde din cauza unei accidentări, a punctat de 33 de ori în tur.
“Este mai puţin important cine a marcat cele mai multe goluri, pentru că am urmărit altceva în jocul nostru în turul campionatului. Trebuie însă de subliniat faptul că Sandu a fost poate cel mai constant jucător al nostru. La fel şi Tîrzioru, chiar dacă a avut şi meciuri mai puţin reuşite”, a comentat antrenorul formaţiei sucevene, Răzvan Bernicu.
Următoarele poziţii sunt ocupate de Gabriel Burlacu (26 goluri), Attila Eros (21 goluri) şi extrema Răzvan Dumitraş (19 goluri). La zestrea de 252 de goluri marcate de echipa suceveană în prima parte a campionatului şi-au mai adus contribuţia: Alin Petrea (13 goluri), Cristi Aldica (9 goluri), Ioan Tcaciuc (8 goluri), Andrei Olariu (6 goluri), Robert Rugaci (2), Telu Lăzurcă (2) şi pivotul Dan Negruşeri (un gol).
In privinţa forţei ofensive, CSU Suceava a avut o medie de 22,9 goluri marcate pe meci, iar în ceea ce priveşte defensivă, Spiridon, Tcaciuc, Ilii şi compania au o medie de fix 28 de goluri încasate pe meci. (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

Terenul viitoarei clădiri a Facultății de Medicină a fost transferat în administrarea USV

Consilierii județeni suceveni au aprobat trecerea unei suprafețe de teren de 1.440 de mp. din …