Friday , April 19 2024

Timpi de așteptare de 14 ore înregistrați duminică la Vama Siret, pe sensul de ieșire din țară

Coloane de camioane s-au format și duminică în Vama Siret, dar și în alte puncte de trecere a frontierei la ieşire din ţară. Cel mai mare timp de aşteptare este înregistrat la Siret, pe sensul de ieșire din România, unde transportatorii aşteaptă 14 ore pentru efectuarea formalităţilor şi ieşirea spre ţara vecină.

Aglomeraţie pe arterele de ieşire pentru camioane este şi la Galaţi şi Vârşand, dar şi la intrarea în ţară, la vămile Siret, Calafat, Negru Vodă şi Galaţi.

Conform datelor furnizate de portalul Poliţiei de frontieră, duminică după amiază camioanele care ies din România către Ucraina aşteaptă 840 de minute în punctul de trecere a frontierei de la Siret. Precizăm că în vamă sunt deschise cinci artere rutiere pe intrare şi două pentru ieşire pentru camioane.

La intrarea în România, camioanele așteaptă în jur de două ore la Vama Siret.

În punctul de trecere a frontierei de la Galaţi, timpul de aşteptare pentru camioanele care ies din ţară este de 80 de minute. Fenomenul este determinat de numărul mare de camioane din Ucraina care se întorc în ţara vecină după ce au descărcat mărfurile în diverse state, fiind ales transportul rutier pe fondul blocajelor din porturile ucrainene cauzate de război.

La punctul de trecere de la Vârşand, pe graniţa de vest a ţării, timpul de aşteptare pentru ieşirea camioanelor din ţară este de 110 minute, fiind deschise două artere rutiere.

La intrarea în ţară sunt coloane de camioane la punctele de trecere a frontierei de la Siret, Galaţi, Negru Vodă şi Calafat. Cel mai mare timp de aşteptare, care este de două ore, se înregistrează pentru camioanele care intră în ţară pe la Siret şi Negru Vodă.

 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …