Sunday , April 28 2024

O grupare din Rădăuți, condusă de țeparul Ovidiu Rusu, care din pușcărie se dădea preot, a păcălit o femeie din SUA să le trimită 400.000 de dolari 

Polițiștii din Rădăuți au anihilat o rețea care a păcălit o femeie din SUA să le trimită 400.000 de dolari. Gruparea era condusă de vestitul țepar Ovidiu Rusu, care execută  30 de ani de închisoare din cei peste 225 la care a fost condamnat iniţial și care, între 2013 și 2021, a păcălit femeia că este preot și are nevoie de bani ca să ridice o grădiniță sau să înființeze o farmacie care oferă medicamente gratuite pentru nevoiași. Polițiștii  au făcut 11 percheziții domiciliare, la penitenciarul unde este Rusu (7 percheziții), dar și la imobile din municipiul Rădăuți și comuna Arbore, județul Suceava. Au fost reținute două femei, de 31 și 48 de ani, și a un bărbat de 36 de ani.

În cursul lunii ianuarie 2023, la Poliția Municipiului Rădăuți – Biroul Investigații Criminale a fost înregistrată plângerea unei femei, aflată în Statele Unite ale Americii, care a sesizat faptul că, în perioada 2013 – 2021, persoane neidentificate, folosindu-se de calitatea falsă de preot, ar fi indus-o în eroare și, sub pretextul neadevărat al construirii unei grădinițe pentru copii sau a unei farmacii care oferă medicamente gratuite pentru nevoiași, ar fi solicitat și primit de la victimă aproximativ 400.000 de dolari americani.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, au desfășurat activități investigative complexe și activități de cercetare penală, stabilind că, la sfârșitul anului 2013, în timp ce persoana vătămată se afla în Statele Unite ale Americii, ar fi accesat un anunț postat pe un site de către persoane neidentificate, care își atribuiau identitatea unor cadre monahale și personal ecleziastic, cu intenția de a stabili o legătură spirituală care să conducă la apropierea sa de biserică.

Astfel, persoana vătămată ar fi contactat telefonic persoana din anunț și ar fi început o legătură cu persoane necunoscute și neidentificate, constând în conversații telefonice frecvente, ajungând la un moment dat la încrederea deplină că persoana cu care corespondează este un preot din Suceava.

În aceste împrejurări, după ce ar fi obținut încrederea persoanei vătămate și ar fi convins-o că este preot, persoana neidentificată ar fi început să-i solicite diverse sume de bani, cu anumite scopuri precise, de ajutorare, respectiv construirea de biserici, grădinițe sau farmacii, precum și alte cauze umanitare.

În acest mod, persoana vătămată, în perioada 2013 – 2021, ar fi acceptat solicitările persoanei respective și ar fi trimis către aceasta în mod repetat sume de bani, prin diferite modalități, transferuri bancare sau transferuri on-line, totalizând suma de aproximativ 400.000 de dolari americani.

La sfârșitul anului 2021, persoana vătămată ar fi reușit să ia legătura cu preotul respectiv și și-a dat seama că, în perioada 2013 – 2021 a fost indusă în eroare de către persoane neidentificate, care și-ar fi atribuit în mod neadevărat calitatea de preot, în scopul de a obține beneficii materiale.

În cauză, au fost desfășurate activități investigative și de cercetare penală, iar în urma probatoriului administrat până în prezent s-a constatat că persoana care și-ar fi atribuit identitățile preoților, obținând astfel pentru sine și pentru complicii săi, în mod injust, aproximativ 400.000 de dolari americani, este un bărbat încarcerat în penitenciar.

Astfel, în perioada 2013 – 2021, aflându-se încarcerat în penitenciar, folosindu-se de calitatea falsă de preot, atribuindu-și în mod nereal identitățile unor monahi, ar fi indus și menținut în eroare telefonic persoana vătămată aflată în Statele Unite ale Americii, de la care, sub pretextul neadevărat al construirii unei grădinițe pentru copii, a unei farmacii care oferă medicamente gratuite pentru nevoiași, a efectuării de lucrări la biserici sau pentru cauze umanitare, ar fi solicitat și primit în mod injust, prin intermediul complicilor săi, respectiv 8 persoane (5 bărbați și 3 femei), aproximativ 400.000 dolari americani.

Pentru completarea probatoriului, la solicitarea unității de parchet și a organelor de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Biroul Investigații Criminale, Judecătoria Rădăuți, a fost autorizată efectuarea a 11 percheziții domiciliare, la locația de funcționare a unei unități de penitenciar (7 percheziții), dar și la imobile din municipiul Rădăuți și comuna Arbore, județul Suceava.

Totodată, au fost emise mandate de aducere privind partenerii acestuia la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziție domiciliară, în incinta penitenciarului, au fost descoperite un telefon mobil, pe care bărbatul bănuit de comiterea înșelăciunilor îl avea asupra sa şi mai multe înscrisuri care interesează cauza.

De asemenea, și de la celelalte locații au fost ridicate bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie.

Prin ordonanța din data de 20 august 2023, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul bănuit de comiterea înșelăciunilor, respectiv persoana încarcerată, de 44 de ani, pentru săvârşirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie.

De asemenea, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de alte 6 persoane pentru săvârşirea infracțiunii de înșelăciune, sub formă de participație a complicității.

În urma probatoriului administrat, prin ordonanțele polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Rădăuți – Biroul Investigații Criminale, s-a dispus reținerea a două femei, de 31 și 48 de ani și a unui bărbat, de 36 de ani.

În cauză, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, cauza urmând a fi soluționată procedural de către polițiștii Poliției municipiului Rădăuți – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Țeparul Ovidiu Rusu execută 30 de ani de închisoare din cei peste 225 la care a fost condamnat iniţial

Curtea de Apel Suceava a admis în 2018 apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, în rejudecare magistraţii suceveni condamnându-l pe Ovidiu Rusu la trei ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tăinuire. Judecătorii suceveni au contopit pedeapsa mai sus menţionată cu pedepsele aplicate pentru infracţiunile constatate prin sentinţa apelată ca fiind concurente cu infracţiunea prezentă şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani de închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite – de 225 de ani, 272 de luni şi 1.395 de zile de închisoare, respectiv 93 de ani, 10 luni şi cinci zile de închisoare. Astfel, inculpatul Ovidiu Rusu va executa o pedeapsă principală rezultantă de 30 de ani de închisoare.

Ovidiu Rusu, din Rădăuţi a devenit un adevărat “model” în istoria recentă a escrocheriei româneşti. El a fost încarcerat în Penitenciarul Botoşani pentru că s-a dat preşedinte al Curţii de Apel Suceava. Pus în libertate, Rusu a devenit pentru nişte femei naive din zona Volovăţ însuşi procurorul Tuluş de la DNA, dar şi adjunct al procurorului general al României, escrocându-le de zeci de mii de lei. Ovidiu Rusu a înşelat trei femei din Volovăţ, spunându-le că este procurorul Tuluş într-un caz ori că este adjunctul procurorului general al României, în alt caz, şi că le rezolvă cazurile în care femeile erau implicate. De la una dintre acestea a încasat suma de 60.000 de lei, sub promisiunea că va influenţa judecătorii pentru ca femeia să obţină documente pentru o casă şi 28 de ari de teren. De la alte două femei a încasat 11.500 de lei, după ce le-a convins că vor fi întabulate cu o suprafaţă de 50 de ari de teren,  urmând să  rezolve şi pensionarea medicală a uneia dintre ele.

 Ovidiu Rusu „rezolva” din celulă cazuri juridice importante

Închis în 2006 în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Botoşani, după ce s-a dat procuror de la Anticorupţie şi reprezentant al Ligii de Apărare a Drepturilor Omului şi a păcălit trei persoane de la care a încasat 920 de lei, respectiv 1.200 de euro, promiţându-le că o să aibă câştig de cauză în mai multe dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată şi că o să scoată un tânăr din arestul poliţiei, „magistratul” şi-a instalat biroul în celulă. Cu o minte ageră, mai multe cartele de telefon, cunoştinţe juridice şi ajutat de fratele său, Silvestru Rusu, care se afla în libertate şi care îi falsifica fel de fel de documente emise chipurile de unităţi de parchet sau instanţe judecătoreşti, Ovidiu Rusu a reuşit să pună la cale o megaescrocherie. Dându-se preşedintele Curţii de Apel Suceava ori procurorul general al Sucevei, escrocul rădăuţean a reuşit să prostească o grămadă de suceveni naivi care au crezut că într-adevăr vorbesc la telefon cu persoanele mai sus menţionate şi că, în schimbul unor comisioane grase, pot să-şi scoată apropiaţii de după gratii sau să câştige procese în instanţă. Astfel, Ovidiu Rusu a pretins cu titlu de plată a influenţei promise de la persoanele denunţătoare suma totală de 107.600 de euro şi 13.200 de lei, din care a primit efectiv suma de 100.852 de euro şi 3.200 de lei, transmiteau în vara lui 2009, când l-au trimis în judecată, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Suceava.

Între timp, Ovidiu Rusufusese  eliberat din penitenciar şi a reuşit să tergiverseze judecata şi să întindă procesul, continuându-şi cariera de „magistrat”.

 Popovici – Coaţă, victima lui Ovidiu Rusu

Ovidiu Rusu a reuşit performanţa să îl transforme în purtător de cuvânt în faţa presei, când era în penitenciarul din Botoşani, chiar pe Ioan Popovici – Coaţă, fostul patron de la Casa de Piatră din Suceava, care cotiza  cu zeci de mii de euro în conturile lui Ovidiu Rusu şi ale fratelui său Silvestru, crezând că aceşti bani ajung de fapt la preşedintele de atunci al Curţii de Apel Suceava, Cezar Hâncu, pe numele căruia şi în numele instituţiei pe care el o reprezintă fraţii Rusu plastografiau diferite înscrisuri. Ajuns în penitenciar, Ioan Popovici – Coaţă a avut ocazia să fie coleg în celulă cu experimentatul Ovidiu Rusu. Chiar în primăvara anului 2009, când ancheta DNA împotriva lui Rusu, având ca punct de plecare chiar cei 55 de mii de euro plătiţi de Coaţă pentru a scăpa de arest, era în plină desfăşurare, Popovici dădea declaraţii despre Ovidiu Rusu ca despre un adevărat erou al luptei anticorupţie, declaraţii care au fost preluate la vremea respectivă de mai multe publicaţii naţionale.  (O.S.)

Vezi si

România a cucerit aurul la 8+1 feminin la Europenele de canotaj din Ungaria

România a cucerit medaliile de aur la feminin în proba regină a canotajului, 8+1, duminică, …