Wednesday , April 24 2024

Tigări de peste 550.000 de lei descoperite într-un tunel săpat sub casa unui contrabandist

Polițiștii suceveni, împreună cu procurorii DIICOT Suceava, au făcut patru percheziții în județul Timiș, pentru a destructura o grupare care se aproviziona din județul nostru și comercializa țigări de contrabandă la nivel național și internațional. In curtea unui bărbat din Lugoj, sub niște pavele, anchetatorii suceveni au descoperit un tunel, în interiorul căruia se aflau 56.020 de pachete de țigări de contrabandă, în valoare de 560.000 de lei 

La data de 11 aprilie 2016, polițiștii de la Biroul de combatere a fraudelor vamale din cadrul IPJ Suceava, sub conducerea și coordonarea unui procuror DIICOT al Serviciului Teritorial Suceava, au făcut patru percheziții domiciliare pe raza județului Timiș, într-un dosar prinvind o grupare infracțională specializată în acte de contrabandă la nivel național și internațional.
Astfel, în dimineața zilei de 11 aprilie a.c., polițiștii suceveni, cu sprijinul Brigăzii mobile a Jandarmeriei București, au făcut patru percheziții la locuințele lui Gabriel Corneliu Novăcescu, de 42 de ani și Radu Ioan Tundrea, de 35 de ani, ambii din comuna Coșteiu, județul Timiș, precum și la cea a lui Andrei Peter, de 47 de ani, din municipiul Lugoj. Cu ocazia acestor percheziții, polițiștii suceveni au descoperit în curtea lui Andrei Peter un tunel ce începea de sub o alee din spatele casei, sub niște pavele și ajungea până sub temelia locuinței. Anchetatorii au stabilit că Tundrea avea rolul de a aproviziona, respectiv de a aduce țigări de contrabandă din Suceava și până în Banat, în timp ce Novăcescu nu ar fi avut un rol foarte important, el fiind un simplu complice.
Cu ocazia perchezițiilor, polițiștii au ridicat 120.040 de lei, 4.285 de euro, 56.020 de pachete de țigări de proveniență duty-free și extracomunitară produse în Ucraina, cu o valoare de piață de 560.000 de lei, un autoturism BMW 530 și un Fiat Scudo cu o valoare de piață de 13.000 de euro, ce au fost indisponibilizate la sediul Poliției municipiului Lugoj, și un autoturism Opel Vivaro cu o valoare de piață de 15.000 de euro, ce a fost indisponibilizat la sediul IPJ Suceava. De asemenea, au mai fost ridicate telefoane mobile, sisteme de stocare informatice, înscrisuri și alte bunuri cu valoare probatorie în dosar.
In acest caz, polițiștii suceveni au cooperat cu specialiști criminaliști din cadrul IPJ Timiș și cadre ale BCCO Timiș pentru executarea unor acțiuni specifice, beneficiind și de sprijin informativ din partea SRI. Cei trei timișoreni au fost duși la sediul DIICOT al Serviciului Teritorial Suceava, unde, după ce au fost audiați, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Arestul IPJ Suceava.
Novăcescu a mai stat prin beciul poliției sucevene în vara anului 2015
La începutul lunii iulie 2015, nouă inculpați au fost reținuți în urma unor percheziții făcute de procurorii DIICOT pe raza județelor Suceava, Maramureș, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin. In sarcina inculpaților Irimie Cîrcu, de 43 de ani, din Rădăuți, Speranța – Cătălina Cîrcu, de 41 de ani, din Rădăuți, Alexandru – Marian Roșca, de 30 de ani, din municipiul Sighetu Marmației, județul Maramureș, Gabriel Corneliu Novăcescu, zis “Beti”, de 41 de ani, din comuna Coșteiu, județul Timiș, Ilie Ursachi alias “Finu”, de 27 de ani, din comuna Vicovu de Jos, Nicușor Adrian Tugui, de 23 de ani, din Vicovu de Jos, Teodor Florin Tugui, de 18 ani, din Vicovu de Jos și Crina Loredana Olaru, de 19 ani, din municipiul Brad, județul Hunedoara au fost reținute infracțiunile de “constituire de grup infracțional”, “contrabandă” și “spălare de bani”. După deliberări, judecătorii suceveni au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpaților Irimie Cîrcu, Speranța Cîrcu, Alexandru Roșca, Corneliu Novăcescu și Ilie Ursachi.
Anchetatorii au stabilit că gruparea avea ca scop principal introducerea unor cantități importante de țigări, pe relația Ucraina – România, depozitarea, transportul și valorificarea acestora către diverși beneficiari din județele din Ardeal, respectiv Arad, Bistrița, Oradea și Timiș, precum și din municipiul București.
Pe segmentul de coletărie pe relația Rădăuți, Vicovu de Jos, Cajvana către județele Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, activitatea era coordonată telefonic de Cătălina – Speranța Cîrcu, care desfășura activități de negociere, preluare și valorificare a țigărilor de către beneficiar, respectiv Gabriel Corneliu Novăcescu, partea de preluare, depunerea coletelor la firmele de curierat și încasarea contravalorii acestora fiind asigurată efectiv de către persoane aflate în legătură directă cu Speranța Cîrcu. Activitatea infracțională derulată în această manieră se desfășura cu o regularitate zilnică și cu complicitatea angajaților de la firmele de curierat rapid. Concret, persoane aflate în legătură cu Cătălina – Speranța Cîrcu preluau colete cu țigări de contrabandă de la diverși furnizori de pe raza județului Suceava și le plasau în depozite intermediare. In funcție de posibilități, coletele erau preluate și transportate cu mijloace de transport ale firmelor de curierat pe raza județului Timiș, de unde erau preluate a doua zi de către persoane aflate în legătură cu beneficiarul Gabriel Corneliu Novăcescu. După ce erau ridicate de către destinatari, Novăcescu o anunța pe Speranța Cîrcu că a primit țigările de contrabandă. Plata mărfii era făcută prin virament bancar către diverse persoane aflate în legătură cu Cătălina – Speranța Cîrcu sau plată directă către alți membri ai grupării infracționale, cu rol de transportatori. (Dănuț ZUZEAC)

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …